COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Curtea de Apel: Ședințele de judecată în dosarul Șor vor fi publice

Curtea de Apel: Ședințele de judecată în dosarul Șor vor fi publice

Partidul Politic Șor anunță că, astăzi, Curtea de Apel Cahul, a acceptat unul dintre demersurile avocaților liderului formațiunii, Ilan Șor, ca ședințele de judecată să fie publice.

Instanța nu a admis însă cererea noilor avocați să le fie acordat suficient timp pentru a face cunoștință cu materialele cauzei, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Ilan Șor a solicitat în repetate rânduri ca ședințele pe dosarul său să fie publice, ca să poată participa presa, iar cetățenii să afle din prima sursă adevărul despre jaful bancar.


După mai multe respingeri, apărarea lui Ilan Șor a convins marți, 12 mai, instanța de judecată în privința necesității satisfacerii interesului public pentru această cauză”, se menționează într-un comunicat de presă al formațiunii.

Următoarea ședință a fost stabilită pentru 18 mai.

În iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere.

Sentința a fost atacată în instanța de apel, iar inculpatul a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar până la pronunțarea sentinței definitive.

În februarie 2018, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul. În iunie 2019, imediat ce PDM a cedat guvernarea, Ilan Şor a dispărut din spațiul public.

Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Şor a fost lipsit de imunitate parlamentară.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load