X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Cîți tineri vor putea fi admiși la studii în învățămîntul profesional dual

25 iul. 2019,, 18:20   Societate
2333 0

Circa 1300 de tineri își vor putea continua studiile în sistemul de învățămînt profesional dual în următorul an de studii. Cifrele au fost prezentate joi, 25 iulie, de președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI), Sergiu Harea, transmite MOLDPRES.

Astfel, cele 1300 de poziții au fost solicitate de circa 95 de companii, în cooperare cu 30 de instituții de învățămînt profesional tehnic. În acest an, sesiunea de admitere la școlile profesionale are loc în perioada 15 iulie-24 august 2019, iar în colegii și centre de excelență - în perioada 15 iulie-10 august 2019.

Sergiu Harea a afirmat că numărul elevilor admiși în cadrul programelor de formare în sistem dual este în creștere. Astfel, dacă în anul 2014, atunci cînd a fost lansată această forma de pregătire, era doar o singură școală profesională și o singură companie implicată în program, care aveau 32 de ucenici, atunci, în anul de studii 2018-2019, circa 1100 elevi-ucenici erau încadrați în programele de formare în sistem dual la 70 de companii și 26 instituții de învățămînt.

Președintele CCI a mai adăugat că învățămîntul dual este ”școală fără șomeri”, întrucît circa 90 la sută dintre ucenici reușesc să se angajeze în cîmpul muncii după absolvirea studiilor.

Învățămîntul dual reprezintă o modalitate specială de instruire și de formare profesională. Responsabilitățile de instruire și formare sînt partajate între partenerii duali – companie (locul de muncă) și instituția de învățămînt. Astfel, elevii obțin instruirea practică structurată la companie, iar teoria o asimilează la instituția de învățămînt. Elevii-ucenici semnează cu agentul economic un „contract de ucenicie”, în baza căruia beneficiază de salariu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?