Sandu: Dacă PSRM și Igor Dodon demit acest Guvern, nu mai avem ce discuta cu ei

Sandu: Dacă PSRM și Igor Dodon demit acest Guvern, nu mai avem ce discuta cu ei

Maia Sandu se declară categoric împotriva oricăror discuții ulterioare cu PSRM, în cazul în care Guvernul va cădea, după votarea moțiunii de cenzură înaintate de fracțiunea PSRM. Asta deși Igor Dodon a menționat anterior, că există loc pentru dialog și după demiterea Cabinetului de Miniștri.


„Dacă PSRM și Igor Dodon demit acest Guvern, înseamnă că ei nu vor să facem reforma justiției, noi nu avem ce discuta cu ei dacă nu putem livra, prezenta rezultate pe reforma justiției, pe noi oamenii pentru asta ne-au votat, să le facem dreptate. Pentru noi nu merită cu orice preț să ne ținem de funcții în Guvern. Atît timp cît putem face în Guvern ceea ce am promis și anume să reformăm Justiția, atît timp merită să rămînem acolo. Dacă Igor Dodon vrea să ne scoată, să-și asume această responsabilitate și lucrurile, consecințele care vor urma”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unei ediții speciale la TRM.


Întrebată dacă va fi de acord să se așeze din nou la masa de discuții cu socialiștii - actualii săi parteneri de coaliție, Maia Sandu a fost categorică: „Nu vedem ce putem discuta cu ei, nu vedem de ce mîine PSRM nu vrea reforma justiției, dar poimîne o va dori. Asta nu este consecvență și nu există nicio logică”.


UNIMEDIA amintește că Igor Dodon a menționat că în situația în care va trece moțiunea de cenzură înaintată de fracțiunea PSRM și va cădea Guvernul Sandu, există două scenarii posibile de desfășurare a evenimentelor - alegeri parlamentare anticipate sau formarea unui nou Guvern, de către aceeași coaliție PSRM/ACUM. „După căderea Guvernului, socialiștii împreună cu Blocul ACUM trebuie să se așeze încă o dată și să se gîndească ce fac, pentru că eu nu îmi doresc alegeri anticipate. Chiar dacă vrea să arate că are poziție, că vrea să intre în istorie, Guvernul va cădea, pentru că decizia de asumare este anticonstituțională și aceasta trebuie retrasă”, a precizat Igor Dodon.


Parlamentul se convoacă mîine în ședință plenară, la ora 10:00, pentru a examina moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load