COVID-19 în MOLDOVA

Năstase mai așteaptă ca Sandu să cedeze la prezidențiale: Cei care au promis, să fie sinceri

Năstase mai așteaptă ca Sandu să cedeze la prezidențiale: Cei care au promis, să fie sinceri

Andrei Năstase mai așteaptă ca Maia Sandu să se retragă din campania pentru alegerile prezidențiale în favoarea lui, așa cum a promis în 2016. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni la Unimedia.

„Aștept de la cei care și-au dat cuvîntul - să se țină. Să fie onești cu sine însuși și să fie sinceri cu cetățenii și cu partenerii pe care i-a avut”, spune Năstase.

Totodată, liderul Platformei DA i-a reproșat Maiei Sandu că își face interesele personale și nu ține cont de interesele cetățenilor.


“De ce de fiecare dată cînd Năstase vine cu demersuri de unificare, cineva le acceptă doar dacă acea unificare îi priește sie, personal, sau partidului său. Iată dacă acea unificare servește bunului public, interesului cetățeanului, interesului țării, nu mai este bună situația. Uite că în 2016 era bun un candidat comun, da uite că în 2020 nu mai este deja bun, pentru că în 2020 trebuia să fie deja altcineva”, a explicat Năstase.

Anterior Andrei Năstase a declarat că în 2016, cînd el s-a retras din campania electorală pentru prezidențiale în favoarea Maiei Sandu, exista o înțelegere că la următorul scrutin prezidențial lidera PAS îl va susține pe președintele PPDA.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load