Andrei Neguța a înmînat scrisori de acreditare în calitate de ambasador al Moldovei în Kîrgîzstan

Andrei Neguța a înmînat scrisori de acreditare în calitate de ambasador al Moldovei în Kîrgîzstan

Andrei Neguţa, Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă a înmînat Președintelui Republicii Kîrgîze, Sooronbai Jeenbekov, scrisorile de acreditare, în calitate de Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Kîrgîză, cu reședința la Moscova.


Potrivit Ambasadei Moldovei în Rusia, în cadrul discuției președintele Republicii Kîrgîze a menționat faptul că acreditarea șefului misiunii diplomatice va da un impuls suplimentar relațiilor bilaterale și va asigura continuitatea la nivelul contactelor politice și diplomatice.


Sooronbai Jeenbekov a apreciat relațiile sale cu omologul său moldovean Igor Dodon și a notat că este convins în buna cooperare dintre țările noastre în diverse domenii.


La rîndul său, Andrei Neguţa a declarat că conducerea Republicii Moldova acordă o importanță deosebită relațiilor tradiționale de prietenie moldo-kîrgîze, aceasta reiese și din participarea dînsului la ceremonia de astăzi.


La finalul întrevederii, Șeful statului kârgâz i-a dorit Ambasadorului A. Neguţa mult succes în activitatea pe care o va desfășura în decursul mandatului său în Republica Kîrgîză și l-a asigurat de întregul sprijin din partea autorităților ţării sale.


La Bișkek, șeful misiunii, însoțit de diplomata Cristina Bodrug, a avut întrevederi cu Azizbek Madmarov, viceministru de Externe; Erkinbek Cioduev, ministrul Agriculturii, copreședinte al părții kîrgîze a Comisiei interguvernamentale mixte de colaborare economică; Ishak Pirmatov, președintele Comitetului Parlamentului pentru afaceri internaționale, apărare și securitate; Bakîtbek Bakciev, directorul Casei-muzeu de stat ”Mihail Frunze”.


Delegația moldovenească, de asemenea, a vizitat Casa-muzeu a scriitorului kîrgîz Cinghiz Aitmatov și a depus flori la monumentul lui Mihail Frunze.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load