Filip și Sturza se vor întîlni cu secretarul general al NATO

Filip și Sturza se vor întîlni cu secretarul general al NATO

În perioada 22-24 noiembrie, premierul Pavel Filip și ministrul Apărării, Eugen Sturza, efectuează o vizită oficială la Bruxelles, comunică NOI.md.

În Belgia, cei doi demnitari de stat vor vizita Cartierul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Filip și Sturza au planificat și o întrevedere cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Oficialii, de asemenea, vor purta discuții cu locţiitorul asistentului secretarului general NATO pentru Politici de Apărare şi Planificare, Jonathan Parish.

Oficialii mai au programate întîlniri cu președinta Subcomisiei de Securitate și Apărare a Parlamentului European, Ana Elżbieta Fotyga, şi directorul Biroului civil de gestionare a crizelor din cadrul secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, Pedro Serrano.

Din delegația moldovenească aflată în vizită la Bruxelles face parte și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur. 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load