X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4022

Un grup de extremă dreapta planifica o lovitură de stat în Franța: Detalii

5 ian. 2022,, 09:44   Externe
7896 0

„Operațiunea Azur” sau cum plănuia un grup de extremă dreapta o lovitură de stat în Franța. Obiectivul grupării era răsturnarea guvernului” și un atac asupra șeful statului, transmite Noi.md cu referire la Digi24.

Înarmați cu material explozibil improvizat, alimentați de teorii ale conspirației și impulsionați de restricțiile din timpul pandemiei, membrii unei grupări de extremă dreapta numită „Răsturnarea” („The Overthrow”) au fost catalogați drept extrem de periculoși de autoritățile franceze.

Potrivit serviciilor de informații franceze, grupul era o rețea de extremă dreaptă cu diverse rădăcini ideologice, dar cu un singur scop comun: să răstoarne guvernul francez.

Serviciul intern de informații (DGSI) susține că creierul din spatele grupului a fost Remy Daillet-Weidemann, un fost consilier regional în Franța, care a înființat „o structură ierarhică al cărei obiectiv era răsturnarea guvernului” și un atac asupra șeful statului.

Presupusa lovitură de stat, denumită „Operațiunea Azur” de către membrii săi, nu a fost dusă la final pentru că, spun serviciile franceze de securitate, au dejucat operațiunea înainte ca grupul să poată acționa.


Corespondența găsită indică influența lui Daillet-Weidemann asupra operațiunii planificate.

Raportul arată că Daillet-Weidemann a fost un „lider carismatic, inteligent și manipulator”, în „lumea foarte opacă” a conspirațiilor.

Mișcarea QAnon a cîștigat tot mai mulți adepți în Europa, în timpul pandemiei. După Germania, se crede că Franța are a doua cea mai mare rețea de credincioși QAnon din Europa.

Daillet-Weidemann este unul dintre numeroșii teoreticieni ai conspirației de seamă din Franța care alimentează temerile în legătură cu autocrația guvernamentală și rețele de pedofili organizate de stat.

În timp ce membrii rețelei lui Daillet-Weidemann se confruntă cu acuzații de răpire organizată și chiar de fabricare de bombe, este departe de a fi clar dacă aceștia ar fi putut duce la bun sfîrșit lovitura de stat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?