X 
Cutremure stiri: 506

99% din cei care au murit în Italia de coronavirus erau cu probleme medicale

19 mar. 2020,, 11:15   Externe
4157 2

Mai mult de 99% dintre cei care au decedat din cauza coronavirusului erau persoane care sufereau deja de alte boli, potrivit unui studiu efectuat de Autoritatea naţională de Sănătate din Italia, scrie Bloomberg.

După ce decesele cauzate de virus au ajuns la peste 2.500, cu o creştere de 150% în ultima săptămînă, autorităţile din domeniul sănătăţii au încercat prin date să ofere indicii care să ajute la combaterea răspîndirii bolii, transmite Noi.md cu referire la News.ro.

Guvernul premierului italian Giuseppe Conte evaluează dacă să extindă carantina la nivel naţional şi după 1 aprilie, scria miercuri La Stampa.

Italia a înregistrat mai mult de 31.500 de cazuri confirmate de Covid-19.


Noul studiu ar putea răspunde la întrebarea de ce rata de deces din Italia, la aproximativ 8% din totalul persoanelor infectate, este mai mare decît în ​​alte ţări.

Institutul, cu sediul la Roma, a examinat documentele medicale a 18% dintre persoanele care au murit, stabilind că doar trei victime, adică 0,8% din total, nu aveau şi alte patologii. Aproape jumătate dintre victime sufereau de cel puţin trei alte boli şi aproximativ un sfert dintre aceştia erau diagnosticaţi cu una sau două maladii.

Mai mult de 75% aveau tensiune arterială crescută, aproape 35% – diabet şi o treime suferea de boli de inimă.

Vîrsta medie a celor care au murit din cauza coronavirusului este 79 de ani. La 17 martie, 17 persoane cu vîrsta sub 50 de ani au decedat din cauza Covid-19. Toate victimele din Italia cu vîrsta sub 40 de ani erau bărbaţi şi aveau deja serioase probleme medicale.

În timp ce datele publicate marţi indică o încetinire a creşterii cazurilor cu 12,6%, un alt studiu arată că Italia ar putea să subestimeze numărul real de cazuri prin testarea numai a pacienţilor care prezintă simptome.

Potrivit GIMBE Foundation, aproape 100.000 de italieni au contractat virusul, a relatat cotidianul Il Sole 24 Ore. Acest fapt ar readuce rata de deces a ţării mai aproape de media globală de aproximativ 2%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав