Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ce nemulțumiri declară Tiraspolul

24 iul. 2023,, 16:15   Transnistria
8300 0

Autoritățile transnistrene sunt nemulțumite de demontarea șinelor de cale ferată din apropierea portului fluvial de lângă Varnița, care este efectuată de către specialiștii Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova".

Acest lucru a fost declarat de către șeful delegației transnistrene, Oleg Belyacov, la ședința CUC.

Potrivit lui, acest "obiect de infrastructură se află în bilanțul întreprinderii transnistrene - Portul fluvial Bender", relatează infotag.md

"Aceasta este o încălcare a dreptului de proprietate. Atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere economic, este vorba despre obiectul Portului fluvial Bender. Acest conflict de interese poate complica situația din Zona de Securitate, de aceea delegația transnistreană a subliniat astăzi că această situație trebuie rezolvată de urgență, înainte de a se ajunge la acțiuni ilegale. Există o problemă și aceasta trebuie rezolvată", a declarat Belyakov.
În apelul distribuit de reprezentanții Tiraspolului se exprimă opinia că "lucrările de acest gen ar trebui coordonate între întreprinderile responsabile ale părților, precum și cu calea ferată transnistreană".

19
7
0
5
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?