X 
Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4022

La Chișinău s-a desfășurat Nocturna Bibliotecilor

3 oct. 2021,, 11:00   Capitala
2600 0

În cadrul Nocturnei Bibliotecilor, Biblioteca Naționale pentru Copii „Ion Creangă” a organizat ieri o serie de evenimente atît online, cît și cu prezență fizică, la care au participat mai mulți copii împreună cu părinți și bunici, informează MOLDPRES.

Campania Nocturna Bibliotecilor 2021 s-a desfășurat în toate bibliotecile din țară la inițiativa Asociației Bibliotecarilor, în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România.

Solicitată de agenție, Eugenia Bejan, directorul instituției, a menționat că manifestările au început cu o întîlnire cu genericul ”Scriitori ne/se unesc în bibliotecă”, la care au participat scriitoarele Claudia Partole, Marcela Mardare și Lilia Bicec, urmată de evenimentele ”Pijama Party: Citim, ne distrăm și visăm împreună cu scriitoarea Anna Leah”, ”O poveste pentru copii și bunici: Citim împreună „Bunicii mei sînt speciali” de Jennifer Moore-Mallinos, ”O aventură în bibliotecă: Atelier de benzi desenate”, ”Ghici ce carte este?: Quiz” ș.a.

Tot în această zi, instituția a organizat o expoziție virtuală cu genericul ”Aventură și Mister în... Bibliotecă”.

Campania Nocturna Bibliotecilor este organizată cu scopul de a promova bibliotecile, serviciile și evenimentele oferite de acestea publicului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?