Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Ceban a îndemnat chișinăuienii să fie foarte atenți și responsabili

19 mar. 2021,, 13:30   Capitala
2683 1

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, din numele autorităților municipale, a îndemnat chișinăuienii, în legătură cu situația epidemiologică alarmantă din capitală, să fie foarte atenți și responsabili de viața și sănătatea lor, precum și a celor din jur, menționînd faptul că infecția de COVID-19 în Chișinău este într-o continuă creștere, iar prognozele experților nu sînt optimiste, transmite Noi.md.

Edilul capitalei a subliniat că această situație se explică prin specificul municipiului, unde este concentrată aproape toată activitatea economică a țării, dar și prin faptul că Chișinăul este cea mai mare unitate teritorială din Republica Moldova, din punct de vedere al densității și numărului populației.

"Trebuie să purtăm masca corect, în spații deschise și închise, trebuie să ne spălăm regulat pe mîini, să evităm zonele aglomerate și să păstrăm distanță de un metru. Trebuie să fim responsabili și să avem grijă de noi și de cei din jur", a spus Ion Ceban.

El a menționat că în prezent Chișinăul este una dintre cele mai afectate regiuni din Moldova (cu o incidență de 1211,67 cazuri la 100.000 de persoane, media națională fiind de 535,4. Datele din 18 martie 2021, pentru ultimele 14 zile).

În capitală, starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită pînă la 15 aprilie 2021.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?