Secretul planetei Venus, la un pas de a fi descoperit. Ce au observat astronomii?

În ciuda apropierii de Pămînt și a faptului că are aproape aceleași dimensiuni, Venus este o altă lume. O echipă de cercetători, condusă de Institutul de Astrofizică și Științe Spațiale din Portugalia, este mai aproape de a explica caracteristicile infernale existente pe planetă, transmite Noi.md cu referire la descopera.ro.

Un studiu, publicat în revista Atmosphere, prezintă cel mai detaliat și complet set de măsurători efectuate vreodată privind viteza vîntului pe Venus. Unul dintre rezultatele inedite a fost măsurarea simultană a vitezei vîntului la două înălțimi diferite, la 20 de kilometri distanță.

Echipa a înregistrat o diferență de viteză a vîntului cu aproximativ 150 de kilometri pe oră mai mare în partea superioară a norilor, ceea ce întărește ipoteza conform căreia energia este transferată de la căldura din straturile inferioare, la circulația generală a atmosferei, notează EurekAlert.

Temperatura la nivelul solului ajunge la 460 de grade Celsius și produce radiații infraroșii

„Vînturile se accelerează pe măsură ce ne deplasăm spre altitudini din ce în ce mai mari, dar nu știm încă de ce”, spune Pedro Machado, autorul studiului. „Am reușit să studiem pentru prima dată componenta verticală a vîntului, adică modul în care energia din straturile inferioare mai calde, este transportată pînă în vîrful norilor, unde duce la accelerarea vînturilor”.

Temperatura la nivelul solului ajunge la 460 de grade Celsius și produce radiații infraroșii, care încălzesc aerul și îl fac să se deplaseze în sus. Această radiație trece prin regiunile cele mai transparente din partea de jos a norilor, la aproximativ 48 de kilometri deasupra suprafeței. Atunci cînd Venus este observată în infraroșu, vedem această lumină radiată de căldura de la suprafață.

Observînd și urmărind norii la intervale de o oră și folosind o tehnică de urmărire îmbunătățită de Javier Peralta, de la Universitatea din Sevilla și coautor al acestui studiu, cercetătorii au calculat indirect viteza vîntului care împinge acești nori. Această viteză este de aproximativ 216 kilometri pe oră în partea de jos a norilor și la latitudini medii, scăzînd la jumătate mai aproape de poli.

Vînturi cu viteze de pînă la 360 de kilometri pe oră

Această lucrare a analizat date surprinse de la un pol la altul pe timp de noapte, recuperînd imagini pe care echipa le-a captat în infraroșu cu Telescopio Nazionale Galileo (TNG), în La Palma, Insulele Canare, între 11 și 13 iulie 2012.

Urmărind, de asemenea, acești nori, cercetătorii au obținut viteze de ordinul a 360 de kilometri pe oră. Alte studii, precum și simulări pe calculator indică faptul că viteza vîntului la baza norilor este aproape constantă, fără diferențe semnificative între zi și noapte.

Cercetătorii au colectat astfel, pentru prima dată, măsurători ale diferențelor de viteză a vîntului între două altitudini în urma unor observații simultane, concluzionînd că, pe partea de zi și în doar 20 de kilometri, vîntul paralel cu ecuatorul suferă o creștere a vitezei cu aproximativ 150 de kilometri pe oră în plus. Căldura de la suprafață ar putea fi motorul care susține aceste viteze ale vînturilor la vîrful norilor.

„Telescopul de la sol este ca o navă spațială”

Precizia datelor colectate cu ajutorul telescoapelor de pe Pămînt este comparabilă cu cea a camerelor cu infraroșu de pe sondele spațiale.

„Am folosit aceeași metodă cu cea folosită de imaginile obținute cu sondele spațiale, care a fost dezvoltată de NASA și completată de Agenția Spațială Europeană”, explică Pedro Machado. „Este ca și cum telescopul de aici, de la sol, ar fi o navă spațială”.

Acest studiu demonstrează că observațiile efectuate de pe Pămînt completează datele colectate în același timp de către misiunile spațiale. În ciuda rezoluției spațiale mai mici, datorită distanței la care se află planeta noastră față de Venus, este în general posibilă o vedere globală a vecinului nostru, pe care sondele spațiale, din cauza orbitelor lor, nu o pot obține întotdeauna.