X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Fotbal - CM 2022: Pictura murală a lui Messi cu trofeul, dezvelită la Buenos Aires

23 dec. 2022,, 22:00   Sport
2187 0

O primă pictură murală reprezentîndu-l pe starul Lionel Messi ridicînd trofeul Cupei Mondiale de fotbal a fost dezvelită în Argentina, pe un zid din capitala Buenos Aires, la patru zile de la victoria selecţionatei Albiceleste în finala din Qatar, informează AFP.

Fresca, de aproximativ 6 m înălţime şi 5 m lăţime, a necesitat 60 de cutii de vopsea. Situată în cartierul Palermo, pictura îl înfăţişează pe Messi şi în spatele său pe portarul Emiliano Martinez, flancat de Paulo Dybala şi Rodrigo De Paul, transmite agerpres.



Starul argentinian este reprezentat purtînd "bisht", mantia tradiţională arabă, în negru şi auriu, în semn de onoare şi apreciere, care i-a fost pus pe umeri la ceremonia de înmînare a trofeului.

"Este modul meu de a spune mulţumesc. Este şi un cadou pentru oameni. Fotbalul pentru argentinieni este întotdeauna o bucurie şi ne permite să trecem mai uşor peste momentele dificile", a declarat artistul stradal Maximiliano Bagnasco.

"Am văzut Argentina unită, cu milioane de oameni pe străzi... sîntem campioni mondiali!", a adăugat acesta.

Bagnasco (39 ani) este un autor de picturi cunoscut în Argentina, el realizînd şi pictură gigantică de 40 m, reprezentîndu-l pe idolul argentinian Diego Armando Maradona.

Selecţionata Argentinei a cucerit al treilea său titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, în care scorul a fost egal, 3-3 (2-0, 2-2), la capătul prelungirilor, pe Lusail Stadium din Al Daayen.

Echipa Albiceleste şi-a trecut în palmares astfel al treilea său titlu mondial, după cele obţinute în 1978 şi 1986.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?