X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

EURO 2020: Anglia a învins Croaţia cu 1-0

13 iun. 2021,, 18:33   Sport
2683 0

Naţionala Angliei a învins-o pe cea a Croaţiei cu scorul de 1-0, duminică la Londra, pe stadionul Wembley, în Grupa D a turneului final al Campionatului European de fotbal - EURO 2020.

Anglia s-a impus meritat după golul lui Raheem Sterling din minutul 57.

În faţa a circa 20.000 de fani, pe o vreme însorită, Anglia a început în forţă. Prima sa ocazie a fost bara din minutul 6 a lui Phil Foden, titularizat de selecţionerul Gareth Southgate în locul lui Marcus Rashford. Două minute mai tîrziu, Raheem Sterling a fost stopat de fundaşul Duje Caleta-Car, iar în minutul 9 portarul Dominik Livakovic a intervenit la şutul lui Kalvin Phillips.

Experimentata echipă a Croaţiei a temperat treptat iureşul Angliei şi a impus un ritm lent pînă la finalul primei reprize, în faţa unui adversar lipsit de idei. Vicecampioana mondială a început să se apropie de careul advers, fără să fie cu adevărat periculoasă în prima repriză.

Echipa antrenată de Zlatko Dalic a început mai bine repriza a doua, iar portarul Jordan Pickford a prins în doi timpi şutul lui Luka Modric (55).


Anglia a profitat de spaţiile libere din apărarea Croaţiei şi deschis scorul în minutul 57 prin Sterling, după o pasă foarte bună a lui Phillips, unul dintre cei mai în formă oameni ai echipei sale.

Căpitanul Harry Kane a avut o ocazie uriaşă în min. 61, la o fază la care s-a lovit cu pieptul de bară.

Ante Rebic a avut şansa egalării în min. 65. Două minute mai tîrziu, Mason Mount a executat puţin peste poartă o lovitură liberă. Sterling, din poziţie bună, a avut o execuţie nefericită (75).

Anglia s-a retras tot mai mult, dar nu a avut mari emoţii pentru a obţine victoria, Croaţia fiind departe de ceea ce a arătat la Cupa Mondială 2018.

Englezul Jude Bellingham, introdus în minutul 82, a devenit cel mai tînăr jucător din istoria Campionatului European, la vîrsta de 17 ani şi 349 de zile.

Southgate nu i-a păstrat în lot pentru acest meci pe Jadon Sancho (Borussia Dortmund) şi pe Ben Chilwell, cîştigător al Ligii Campionilor luna trecută cu Chelsea.

Cele două echipe au fost adversare în semifinalele Cupei Mondiale 2018. Croaţia s-a impus atunci cu scorul de 2-1 după prelungiri.

Anglia nu cîştigase niciodată primul său meci la un Campionat European, iar Croaţia nu pierduse pînă acum prima sa partidă la această competiţie.

Înaintea turneului final, Anglia a cîştigat cu 1-0 meciurile de pregătire disputate pe teren propriu împotriva Austriei şi a Romîniei.

În etapa a doua, Anglia va întîlni Scoţia pe 18 iunie, tot pe Wembley. În aceeaşi zi, Croaţia va juca împotriva Cehiei, pe Hampden Park din Glasgow.

Scoţia şi Cehia vor fi adversare luni la Glasgow.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?