X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Echipele din Moldova au început aventura în Liga Europei

13 iul. 2018,, 10:40   Sport
2759 0

Milsami, Petrocub și Zaria au debutat actuala ediție a preliminariilor Ligii Europei cu primele meciuri.

Milsami Orhei a întîlnit un adversar redutabil, Slovan Bratislava, care în stagiunea precedentă a ocupat locul secund în campionatul Slovaciei. Oaspeții au început în forță duelul și după 10 minute au deschis scorul prin Khadfi.

Ulterior marocanul a pasat decisiv la reușita lui Șporar, iar pînă la pauză a ținut să-și treacă în cont dubla. După ieșirea de la vestiare, orhenii au fost mult mai montați pe teren au reușit să reducă din diferență prin Bugaiov.

Cu un sfert de oră înainte de final nou-intratul Surdu a marcat și el și a reaprins speranțele în tabăra gazdelor. Nu a fost să fie pentru că Slovan Bratislava a mai puncat o dată printr-un contraatac carte, care s-a finalizat cu un autogol al lui Crăciun.

Scor final 4-2 pentru Slovan Bratislava care pornește cu prima șansă la calificare, returul urmînd să aibă loc pe terenul slovacilor.


Într-o altă partidă, marea debutantă Petrocub Hîncești a remizat pe stadionul Zimbru împotriva croaților de la Osijek, scor 1-1. În pofida mai multor ocazii în prima repriză, tabela a rămas nemodificată. În mitanul secund, oaspeții au deschis scorul în minutul 52 prin Maric.

Echipa pregătită de Lilian Popescu a restabilit egalitatea grație atacantului Ambros, care a fructificat centrarea lui Cojocaru. S-a încheiat remiză 1-1, iar în urma acestui rezultat, Osijek devine favorită la calificare, urmînd ca manșa secundă să aibă loc în Croația.

În fine, Zaria Bălți a obținut probabil cel mai bun rezultat, un eșec la limită, scor 0-1 în deplasare cu polonezii de la Gornik. Echipa pregătită de Vlad Goian a rezistat eroic în fața asalturilor gazdelor, care au înscris unicul gol în minutul 87 prin Angulo.

Un eșec la limită care însă le dă speranțe bălțenilor în perspectiva returului care va avea loc pe teren propriu. Manșa secundă a primului tur preliminar al Ligii Europa este programată pe 19 iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?