Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Viorica Dumbrăveanu: „COVID-19 ne-a învățat niște lecții dure”

15 dec. 2020,, 17:45   Societate
6755 0

Acțiunile întreprinse în domeniul protecției drepturilor omului în Republica Moldova pe parcursul anului 2020, în contextul pandemiei COVID-19, au fost discutate în cadrul conferinței ”Moldova și COVID-19 – Asigurarea unei abordări bazate pe drepturile omului a măsurilor de răspuns și recuperare”, organizată de Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din Moldova (OHCHR), cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, care a fost marcată la 10 decembrie.

În cadrul celor două panouri de discuție, au fost abordate subiecte ce țin de asigurarea accesibilității asistenței medicale și protecției sociale pentru toți în contextul pandemiei COVID-19, în special a celor mai vulnerabile grupuri sociale, îmbunătățirea coeziunii sociale, asigurarea educației prietenoase copilului pe timp de pandemie, prevenirea și combaterea stigmei și discriminării pe timp de pandemie.

În cadrul intervenției sale, Viorica Dumbrăveanu a vorbit despre măsurile întreprinse de Guvernul RM pentru a asigura respectarea dreptului la asistență medicală și protecție socială, pe durata pandemiei COVID-19.

”Fiecare persoană trebuie să aibă dreptul la sănătate, educație, familie și la un trai decent. COVID-19 ne-a învățat niște lecții dure, că sănătatea este cea mai scumpă valoare a unei societăți, iar domeniul de sănătate trebuie să devină o prioritate a statului. Republica Moldova a depus toate eforturile pentru ca fiecare persoană să beneficieze de asistență medicală și nici un pacient nu a rămas în afara sistemului, nefiind spitalizat sau monitorizat și tratat de medicul de familie”, a subliniat Viorica Dumbrăveanu.

Menționăm că, pentru motivarea lucrătorilor medicali și personalului din cadrul instituțiilor de asistență socială din prima linie în lupta cu COVID-19, a fost acordat un supliment în mărime de 100% la salariu și a fost majorat cu 30% salariul de funcție al personalului medical din IMSP încadrate în sistemul AOAM, precum și a salariului de funcție al şoferilor ambulanțelor din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească şi şoferilor autosanitarelor din serviciul AVIASAN, începînd cu 1 septembrie 2020.


La fel, au fost acordate indemnizații urmașilor personalului medical decedat, ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19 și un spor lunar, în mărime de pînă la 50% din salariul de bază, personalului din centrele de plasament temporar pentru persoanele vîrstnice și cu dizabilități (copii, adulți) din gestiunea Agenției Naționale Asistență Socială.

Totodată, de la începutul pandemiei în țara noastră, toate persoanele au beneficiat de testare gratuită, în cadrul laboratoarelor publice, conform definiției de caz. În acest sens, au fost consolidate posibilitățile de testare la nivel național, extins numărul de laboratoare care efectuează testare la COVID-19 și a capacității zilnice de testare, de la 400 inițial, la 5000 teste în prezent. În contextul consolidării cu dispozitive performante, capacitatea laboratoarelor de testare va spori la 6000-7000 teste zilnic.

Conform noilor modificări la Protocolul clinic național și pacienții care se tratează la domiciliu cu forme ușoare, moderate sau care se află în reabilitarea post COVID-19 vor beneficia de medicamente compensate. De asemenea, a fost extinsă lista medicamentelor recomandate pentru tratamentul la domiciliu.

Măsurile de protecție socială adresate cetățenilor pe perioada pandemiei COVID-19, se referă la susținerea persoanelor vîrstnice, persoanelor cu dizabilități, familiilor social-vulnerabile.

Astfel, pentru persoanele în etate, au fost întreprinse mai multe măsuri de susținere, printre care distribuirea pensiilor și alocațiilor sociale de stat la domiciliu, în perioada aprilie-iunie, acordarea dreptului de a solicita în regim on-line dreptul la reexaminarea pensiei și de a solicita prin procură dreptului la pensie, acordarea suportului financiar unic în sumă de 900 lei, la 1 octombrie 2020, beneficiarilor de pensii, al căror cuantum nu depășește 3000 lei și beneficiarilor de alocații sociale de stat, asigurarea reabilitării/recuperării/tratamentului balneosanatorial persoanelor, care suferă de pneumofibroză ca rezultat al infecției cu COVID-19. Menționăm că, în perioada 01.07 – 17.10.2020, au fost depuse 18985 cereri de reexaminare a pensiilor. Mărimea pensiei după reexaminare a crescut cu 2228, 80 lei sau de la 3241,95 pînă la 5470,75 lei.

Totodată, familiile social – vulnerabile au beneficiat de susținere din partea statului prin majorarea venitului lunar minim garantat (VLMG) de la 1107 lei la 1300 lei (+193 lei), pentru acordarea ajutorului social; majorarea VLMG pentru fiecare copil de la 50% (553,5 lei) la 75% (975 lei), care a rămas în vigoare și după ridicarea stării de urgență. În lunile aprilie – mai curent, cca 75700 familii (+27753) au beneficiat de cel puțin o plată de ajutor social, mărimea medie a prestației a constituit – 1121 lei (+298.31), comparativ cu luna martie curent – 47947 familii și respectiv 822,69 lei.

Pentru susținerea persoanelor cu dizabilități severe, au fost angajați suplimentar 2600 de asistenți personali, din contul majorării veniturilor și cheltuielilor la Fondul de susținere a populației, cu 71000,0 mii lei. La fel, a fost prelungit termenul de încadrare în grad de dizabilitate, persoanelor a căror grad de dizabilitate a expirat în perioada stării de urgență.

Totodată, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li s-au acordat ajutor de șomaj, în cuantum de 2775 lei, pentru circa 14 000 șomeri pe perioada stării de urgență, pentru 7000 șomeri înregistrați la ANOFM și 12 000 deținători de patentă, etc. și au fost reglementate condițiile privind desfășurarea muncii la distanță și a programului flexibil de muncă.

Anul 2020 s-a dovedit a fi un an cu multe provocări din mai multe perspective, mai ales în contextul crizei pandemice COVID-19. Astfel, tema Zilei Drepturilor Omului, propusă de Organizația Națiunilor Unite în acest an se referă la pandemia COVID-19 și susține că drepturile omului sînt esențiale pentru eforturile de redresare, care pot avea impact doar prin crearea de oportunități egale pentru toți, prin aplicarea prevederilor drepturilor omului în politicile și planurile de răspuns la pandemie și prin abordarea inegalităților sistemice înrădăcinate în societatea noastră.

Recent, Guvernul Republicii Moldova a adoptat în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Drepturile Omului, o serie de măsuri și angajamente în conformitate cu Planul de Acțiuni în domeniul Drepturilor Omului adoptat pentru perioada 2018-2022, fiind și un document de politici specializat, realizat în premieră cu susținerea partenerilor internaționali, în special, a Oficiului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al ONU în Moldova. Planul cuprinde realizări și provocări de politici identificate pe cele 16 domenii de intervenție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?