X 
Puterea stiri: 7442
Criza energetică stiri: 1148

Venirea iernii, o amenințare pentru o mamă cu 11 copii din Goianul Nou

9 aug. 19:30   Societate
1907 0

O femeie din satul Goianul Nou, Chișinău, mamă a 11 copii, așteaptă venirea iernii cu inima strînsă: soba s-a prăbușit, iar bani ca s-o ridice spune că, nu are. Alocația de aproape 6000 de lei nu-i acoperă toate necesitățile, se plînge ea, iar odată cu ultimele scumpiri, acești bani au devenit și mai puțini, afirmă femeia, informează Noi.md cu referire la tv6.md.

Elena Iancițchi este mama a 11 copii din satul Goianul Nou, Chișinău. Îi crește de una singură într-o căsuță veche cu două camere, pe care niște oameni care s-au recomandat cu ”suflet bun”, s-au apucat s-o repare. Așa că, toamna trecută au fost rugați să scoată totul din casă și să dea și varul jos de pe pereți. Zis și făcut, numai că atunci cînd a scos podeaua, i s-a prăbușit și soba, iar cei ce le-au promis ajutor pur și simplu au dispărut.

Elena Iancițchi mama a 11 copii: „Iată, iarna trecută aici era soba, făceam focul și ne încălzeam, dar iarna aceasta deja nu vom mai avea unde face focul pentru că nu mai avem soba, s-a prăbușit.
– Cum vă veți încălziți la iarnă?
– Nu avem idee cum o să ne încălzim iarna aceasta, dacă nu avem soba”.

Singura sursă de venit a Elenei este ajutorul social de 5800 de lei, despre care spune că nu-i mai ajunge nici măcar pentru strictul necesar, odată cu scumpirile din ultima perioadă.

Elena Iancițchi mama a 11 copii: „Totul se scumpește. Ne este tot mai greu și mai greu. Acum un kg de hrișcă este 40 de lei. Copiilor, am și uitat când le-am făcut ultima dată hrișcă, când văd că este 40 de lei”.


Primul soț, cu care are cinci copii, nu mai e în viață, iar al doilea bărbat, cu care are șase copii, a părăsit-o. Elena spune că acesta nu o ajută și în plus, adaugă ea, a fost lipsit de dreptul de a se apropia de familie, pentru comportament violent.

Femeia ne-a mai mărturisit că nu muncește, fiind nevoită să îngrijească de șapte copii minori, din cei 11 pe care-i are. Nu-i duce la grădiniță din cauza lipsei hainelor și a încălțărilor decente, mai adaugă ea. Spune că frații și surorile refuză să o ajute și îi reproșează, că doar ea este de vină pentru sărăcia în care trăiește.

Elena Iancițchi mamă: „Ei spun că eu sunt așa săracă pentru că am facut așa mulți copii și eu sunt de vină pentru toate”.

Disperarea atinge cote maxime atunci când Elena nu le mai poate pune copiilor nimic pe masă.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав