Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Un curs opțional ar putea apărea în curriculumul universităților din Moldova

8 sep. 2022,, 10:30   Societate
2452 0

Tinerii vor fi informați despre tipurile de amenințări și riscuri la adresa securității statului, fenomenele de securitate cibernetică, impactul știrilor false și conceptul culturii de securitate. Despre proiectul educațional de securitate pentru studenți s-a discutat la întrevederea directorului Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, cu rectorii instituțiilor de învățămînt superior din Moldova, transmite IPN.

„În condițiile actuale, extrem de complexe și dificile, este nevoie de o cultură puternică de securitate promovată în mod susținut în special în rîndul tinerilor, iar comunitatea universitară reprezintă un aliat valoros și o platforma optimă pentru lansarea acestui program de educație. O societate bine informată este mai rezistentă la manipulare și dezinformare, de aceea, solicit suportul instituțiilor de învățămînt superior în susținerea eforturilor Serviciului la îndeplinirea obiectivelor de asigurare a securității naționale și mizez pe contribuția Dumneavoastră în promovarea educației de securitate în cadrul universităților pe care le conduceți”, a menționat directorul Alexandru Musteața, citat într-un comunicat de presă.

Rectorii au susținut inițiativa Serviciului de Informații și Securitate și au venit cu un set de propuneri pentru a diversifica și îmbunătăți acțiunile enunțate, inclusiv prin crearea unei agende comune de activități curriculare și extracurriculare. Membrii comunității academice au semnat Declarația cu privire la crearea rețelei naționale de comunicare pentru educație de securitate.

Proiectul educațional va fi pus în aplicare de către Institutul Național de Informații și Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” care, la etapa inițială, va oferi suport la elaborarea curriculumului cursului universitar opțional „Introducere în securitate” și va organiza instruiri pentru profesorii care vor preda această disciplină

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?