Riscă cercetare penală un cetățean al Kazahstanului, care s-a prezentat în calitate de conducător auto al unui camion, pe sensul de intrare în Republica Moldova.
Cazul a fost înregistrat ieri, 13 noiembrie a.c. după ce la linia de control s-a apropiat un camion cu numere de înmatriculare a Republicii Kazahstan, la volanul căruia a fost legitimat un cetățean al aceleiași țări. Printre documentele oferite spre autorizarea trecerii se aflau și două Cărți Verzi, pentru camion și semiremorcă.
În timpul procedurii de control, polițistul de frontieră a observat indici de falsificare asupra celor două asigurări auto, care ar fi eliberate de către o companie din Germania. Ulterior cu ajutorul tehnicii din dotare s-a confirmat falsul în acte, motiv ce a constituit întocmirea procesului verbal de constatare a faptei. Audiat, bărbatul a comunicat că nu este în cunoștință de cauză privind cele depistate.
Ca urmare, pe numele conducătorului auto în vîrstă de 33 de ani a fost inițiată o cauză penală pe faptul deținerii actelor oficiale false. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pînă la elucidarea tuturor circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.
Adăuga comentariu