X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un avocat a fost reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență

9 mar. 2023,, 14:24   Societate
2218 0

Un avocat a fost reținut, cu puțin timp în urmă, de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii PA într-un dosar în care este bănuit de trafic de influență.

Acesta ar fi pretins și primit 9200 de euro de la un cetățean în schimbul influențării unei decizii în dosarul în care clientul său era acuzat de fals în acte publice și escrocherie.

Potrivit denunțătorului, avocatul i-a comunicat că ar avea influență asupra ofițerilor de poliție și procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău oficiul Rîșcani și că ar putea să-i determine să adopte o soluție favorabilă pe marginea faptelor investigate în privința denunțătorului privind falsificarea unor înscrisuri oficiale și dobîndirea ilicită a unui mijloc de transport.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență, iar avocatul a primit, sub controlul ofițerilor CNA și al procurorilor, ultima tranșă în mărime de 1200 de euro.

Avocatul a fost reținut pentru 72 ore.

Amintim, că persoana acuzată de săvîrșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăția sa nu-i va fi dovedită printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?