X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Studiu: În Moldova, femeile trăiesc mai mult decît bărbații

11 iul. 2023,, 22:00   Societate
3379 1

Femeile trăiesc cu aproape nouă ani mai mult decît bărbații – 75,7 ani comparativ cu 67,1 ani. Totodată, durata vieții în Moldova pentru anul 2022 este în creștere – cu 2,4 ani comparativ cu anul precedent. Datele au fost comunicate de reprezentanții Biroului Național de Statistică.

Durata medie a vieții în Republica Moldova, în anul 2022, a constituit 71,4 ani. Potrivit Biroului, aceasta este în creștere cu 2,4 ani comparativ cu anul precedent și cu 1,5 ani față de anul 2020, transmite newsmaker.

Speranța de viaţă la naştere pe sexe, în anul 2022, a constituit 67,1 de ani pentru bărbați și 75,7 de ani pentru femei – în creștere cu 2 ani la bărbați și cu 2,8 ani la femei, comparativ cu anul precedent.

„Creșterea speranței de viață în anul 2022 se datorează în mare parte reducerii ratei mortalității generale atît la bărbați, cît și la femei”, au precizat reprezentanții Biroului Național de Statistică.

În 2022, rata mortalității generale a constituit 14,2 decedați la 1 000 locuitori, inclusiv la bărbaţi – 16,0%, la femei – 12,6%.


Totodată, rata mortalității infantile, a înregistrat o ușoară creștere, de la 8,5 decedați în vîrstă de sub un an la 1 000 născuți-vii, în anul 2021, pînă la 9,0 decedați în vîrstă de sub un an la 1 000 de născuți-vii în anul 2022.

„În anul 2022, s-a înregistrat o „supramortalitate masculină” în cazul deceselor de pînă la un an, 9,6 decese la 1 000 născuți-vii în cazul băieților, față de 8,4 decese la 1 000 născuți-vii în cazul fetelor”, au comunicat reprezentanții Biroului.

Potrivit Biroului, există o disparitate de gen majoră în ceea ce privește speranţa de viaţă la naştere, femeile trăind, în medie, cu 8,6 ani mai mult decît bărbații – 75,7 ani comparativ cu 67,1 ani.

0
0
1
6
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?