X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Sindicatele sînt categorice: este ilegal să forțezi personalul didactic să fie testat pe cheltuiala proprie

31 aug. 2021,, 13:15   Societate
11449 2

Sindicaliștii către Guvern și Parlament: Codul Muncii și Codul Educației nu reglementează dreptul angajatorului la suspendarea sau concedierea salariatului pentru neprezentarea rezultatului unui test diagnostic la COVID-19.

Niciunui pedagog, vaccinat sau nevaccinat, testat sau netestat, la 1 septembrie nu i se va îngrădi dreptul la Muncă și Sănătate, susțin Sindicatele din Educație

Sindicatele din Educație au solicitat repetat autorităților centrale să renunțe la decizia cu privire la obligarea angajaților din domeniu de a se testa din buzunarul propriu o dată la două săptămîni. Demersul a fost enunțat la o întrevedere cu reprezentanții Guvernului și ai Parlamentului.

Membrii Federației Sindicale a Educației și Științei au atras atenția guvernanților că impunerea cadrelor didactice și nedidactice de a face teste este contrară legislației naționale și internaționale și ar putea atrage după sine un șir de litigii de muncă. Sindicaliștii au menționat că atît Codul Muncii, cît și Codul Educației, nu reglementează dreptul angajatorului la suspendarea sau concedierea salariatului pentru neprezentarea rezultatului unui test diagnostic la COVID-19.

Astfel, orice îngrădire a salariatului de către angajator pentru realizarea dreptului la muncă, pe acest motiv, nu se încadrează în prevederile legale și, prin urmare, va conduce la apariția litigiilor de muncă și respectiv la apariția unor cheltuieli de judecată considerabile.

De asemenea, în eventualitatea constatării neconstituționalității prescripțiilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, angajatorii vor fi pasibili de restituirea tuturor cheltuielilor suportate de salariații care au efectuat un test diagnostic la COVID-19 din cont propriu.


”Considerăm că este imperios necesară revizuirea Hotărîrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 60 din 23.08.2021, mai cu seamă, în partea ce ține de achitarea de către salariați a testului diagnostic la COVID-19 din cont propriu și înaintarea solicitării Guvernului pentru identificarea surselor de finanțare a testelor respective. Un lucru trebuie să fie clar - niciunui pedagog - vaccinat sau nevaccinat, testat sau netestat, la 1 septembrie nu i se va îngrădi dreptul la Muncă și Sănătate”, se menționează într-o declarație a Federației Sindicale a Educației și Științei.

Reamintim că vaccinarea antiCOVID-19 în Republica Moldova este una benevolă, potrivit ultimelor informații cetățenii nu se grăbesc să se imunizeze din diferite motive, printre care, frica de vaccin și adesea imposibilitatea de a alege vaccinul cu care să fi imunizați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?