X 
Arşiţa stiri: 193
Jocurile Olimpice stiri: 152
Transnistria stiri: 1415

Sindicatele cer majorarea salariilor angajaților din domeniul sănătății

10 iun. 13:58   Societate
7886 0

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită majorarea, începînd cu 1 iulie curent, cu 30%, a salariilor de funcție a angajaților din domeniul sănătății, precum și personalul medical din domeniul asistenței sociale pentru asigurarea menținerii personalului calificat și asigurarea sustenabilității procesului de acordare a asistenței medicale calitative, anunță Noi.md

Despre aceasta se arată într-o scrisoare semnată de Igor Zubcu, președintele CNSM, adresată în ajunul Zilei lucrătorului medical și farmacistului, marcată în a treia duminică a lunii iunie, prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Potrivit CNSM, chiar dacă se întreprind unele măsuri de îmbunătățire, sistemul medical din țară se confruntă în continuare cu multiple provocări, cum ar fi deficitul cadrelor medicale, care în anul 2023 a constituit circa 2000 de medici și 3000 de asistenți medicali și moașe, deopotrivă cu vîrsta medie înaintată a personalului medical (20% de medici și 13% de asistenți medicali), mai cu seamă din sectorul rural.

„Considerăm că atractivitatea sistemului de sănătate necesită a fi privită și sub aspectul motivării muncii acestora pentru menținerea cadrelor medicale calificate. Conform prevederilor legislației în domeniul salarizării, angajaților din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală și celor finanțați din bugetul de stat, un medic specialist în asistența medicală urgentă prespitalicească, cu o vechime de pînă la 10 ani, beneficiază de un salariu de funcție de 12020 de lei sau 9775,42 lei net, un medic de familie beneficiază lunar de un salariu net de 11942,21 lei, un asistent/asistentă medical/ă de doar 7149,96 lei, salarii care sînt mult mai inferioare decît cele acordate medicilor și asistenților medicali din România, motiv pentru care mulți dintre tineri preferă să se angajeze în țara vecină”, subliniază președintele CNSM.

Totodată, potrivit liderului sindical, din cauza volumului de lucru sporit, prezenței riscurilor psihosociale în activitate, care afectează starea de sănătate a angajaților prin stres și stări de anxietate, responsabilității înalte, necesității de a activa peste orele de program, și remunerării nemotivante, în raport cu munca depusă, este dificilă atît menținerea specialiștilor cu experiență, cît și atragerea celor tineri.


Potrivit CNSM, problemele din sistemul de sănătate au fost abordate de Consiliul Republican al Federației Sindicale „Sănătatea”, convocat la data de 17 aprilie curent. Potrivit datelor incluse în raportul de activitate al Federației pentru anul 2023, în instituțiile medicale din subordinea Ministerului Sănătății, la 31 decembrie 2023, activau 9830 de medici și 18672 personal medical mediu, iar asigurarea cu cadre medicale la 10 mii locuitori rămîne în continuare insuficientă și reflectă lipsuri și tendințe îngrijorătoare.

10
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав