Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4071

Semnarea acordurilor pentru majorarea salariilor lucrătorilor medicali, începută

28 aug. 2020,, 14:00   Societate
2080 0

362 de milioane de lei este suma necesară pentru a acoperi creșterea salarială pentru aproape 43 de mii de unităţi de personal din sistemul medical.

Calculele au fost făcute de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, în contextul deciziei Guvernului care presupune creșterea cu 30%, din 1 septembrie, a salariului de funcţie al personalului medical din instituţiile medicale publice încadrate în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, al şoferilor de ambulanţe și al bioinginerilor, transmite IPN.

Ca urmare a calculelor efectuate, reprezentanţii companiei au iniţiat semnarea acordurilor adiţionale prin care va fi majorată valoarea contractelor încheiate pentru 2020 cu instituţiile medicale publice încadrate în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

În primele zile ale lunii septembrie, CNAM urmează să transfere prestatorilor contractaţi plăţile în avans, care vor conţine şi creşterile salariale respective. Majorările de salariu vin să motiveze lucrătorii medicali, mai ales în perioada de pandemie, şi să contribuie inclusiv la creşterea calităţii serviciilor medicale prestate populaţiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?