Transnistria stiri: 1447
Preşedintele stiri: 4072

Criză de medici, în R. Moldova

17 iun. 20:15   Societate
2526 0

Sistemul medical din Republica Moldova se confruntă cu o criză profundă de cadre medicale, recunoaște ministra Sănătății.

Cel mai mare deficit se resimte în rîndul medicilor de familie și anesteziologi. Totodată, 18 din 32 de raioane din țară nu au un medic legist. Ala Nemerenco a declarat, în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova că, în total, sistemul medical din Republica Moldova are nevoie de 700 de medici și aproximativ 1200 de asistente medicale.

Cel mai mare deficit se resimte în rîndul medicilor de familie, care activează, în special, în zonele rurale. La mare căutare, în raioane, sînt și medicii legiști, anesteziologii, cardiologii, oncologii și neonatologii. Potrivit ministrei Sănătății, în 18 raioane din țară nu activează nici un medic legist. În total, sistemul medical are nevoie de 700 de medici și 1200 de asistente, a declarat Ala Nemerenco.

„Cei mai căutați specialiști sînt medicii de familie în anumite raioane și anumite localități, cu excepția celor urbane. În cazul specialităților cu profil îngust, nu avem medici legiști. O lipsă mare este în multe raioane de oncologi, neonatologi, cardiologi. (…) Asistența spitalicească, sîntem în criză cu medicii anesteziologi, reanimatologii. Aceste sînt specialitățile cele mai căutate”, a declarat ministra Sănătății.

Ala Nemerenco susține că „exodul” medicilor a fost determinat de migrația care a influențat toate domeniile atît din Republica Moldova, cît și din țările dezvoltate. Întrebată dacă medicii aleg să plece peste hotare din cauza salariilor mici, ministra sănătății a declarat: „Nu cred. Pe primul loc sînt condițiile de muncă”.


În prezent, salariul mediu al unui medic care activează în Republica Moldova ajunge la 18.600 de lei. Ministra Sănătății a precizat că medicii care activează în spitale primesc o leafă medie de 19 mii lei, iar cei de pe urgență – 24.200 lei. Un medic de familie are un salariu mediu de 18.700 lei.

„Poate nu este un salariu comparativ cu țările UE, noi acolo tindem să ajungem, dar este un salariu care îi permite unui medic să nu se gîndească cu ce își întreține familia. Avem și foarte multe politici motivaționale și suport ca să îi atragem și menținem pe tineri în sistemul medical”, a mai declarat Ala Nemerenco.

Amintim că, recent, Paramentul a votat modificări la Legea ocrotirii sănătății. Conform noilor prevederi, care au drept scop atragerea și menținerea în sistemul medical a tinerilor specialiști, în special, în zonele rurale și în orașele mici, unde se atestă о insuficiență de cadre medicale, tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei vor beneficia de indemnizații majorate și compensații din bugetul de stat, inclusiv pentru navetă.

Conform datelor statistice, în anul 2022, în sistemul ocrotirii sănătății din țară activau circa 12 600 de medici și 23 687 de personal medical cu studii medii.

0
2
0
4
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?