Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Reația lui Platon, după ce banii lui au fost sechestrați

28 iun. 2022,, 12:53   Societate
8691 0

"Procurorii vor trebui să răspundă în fața legii pentru acțiunile lor." Este reacția lui Veaceslav Platon, după ce Procuratura Anticorupție a anunțat că a pus sechestru peste 268 de milioane de lei din dosarul denumit generic „Laundromat”. Banii i-ar aparține lui Platon.

"Ei pun arest după arest și raportează despre succesul lor extraordinar, și așa de mai multe ori, ca într-un cerc. Va veni timpul în care procurorii vor trebui să răspundă în fața legii pentru fiecare bucată de hîrtie emisă", a declarat Platon pentru Publika TV.

Procurorii anticorupție au constatat că, în perioada anilor 2010-2014, Veaceslav Platon, ar fi constituit și condus o organizație criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate distincte, care ar fi acționat pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federației Ruse, dar și a altor state.

În acest sens, această organizație criminală ar fi instituit o schemă transnațională de spălare a banilor realizată prin intermediul unei instituții financiare din Republica Moldova, precum și prin intermediul unor instituții bancare din Federația Rusă, Republica Letonia, controlate și gestionate direct, cît și indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetățeni ai Federației Ruse și o instituție financiară din Republica Letonia.

Astfel, sub pretextul executării multiplelor ordonanțe judecătorești ilegale și încheieri ale executorilor judecătorești, a fost realizat transferul și convertirea mijloacelor financiare de proveniență dubioasă provenite din Federația Rusă, în sumă totală de 22 013 152 654,62 de dolari, contrar legislației naționale a Republicii Moldova, cît și a Federației Ruse.


Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite și transferate pe conturile unor companii nerezidente deschise atît în cadrul instituțiilor financiare din Republica Moldova, cît și în Republica Letonia, gestionate de către Veaceslav Platon, mai anunță Procuratura.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?