X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Premier Energy: Majoritatea consumatorilor au fost reconectați la energia electrică

9 ian. 11:16   Societate
2958 0

Datorită eforturilor neîntrerupte depuse de echipele de intervenție operativă, marea majoritate a consumatorilor rămași fără energie electrică în urma intemperiei au fost realimentați.

Conform situației operative din rețele de la ora 11:00 a zilei de marți, 9 ianuarie, parțial încă nu dispun de energie electrică 7 localități, dar lucrările continuă, notează Noi.md.

Pe conductorii LEA, încă se păstrează depuneri considerabile de gheață, ceea ce creează în continuare probleme rețelelor electrice.

Din numărul inițial de localități afectate de intemperie, parțial încă nu dispun de energie electrică 5 sate din raionul Orhei, unde rețelele electrice au suferit cel mai mult de pe urma vîntului puternic și a poleiului. De asemenea, două sate din raioanele Stefan Vodă și Vulcănești au rămas recent fără tensiune, urmare a unor deranjamente apărute între timp în rețea.

Situația rămîne complicată, deoarece multe defecte se produc pe parcurs și acest fapt conduce la deconectări repetate ale acelorași fidere, repuse sub tensiune în urma lucrărilor efectuate deja. În acest sens rămîne actual apelul către populație, agenții economici și autoritățile publice locale să manifeste prudență și înțelegere a complexității situației și să aștepte intervențiile operatorului sistemului de distribuție.


"Atragem repetat atenția populației să respecte regulile de securitate electrică pentru evitarea accidentelor.

-Ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pămînt sau care atîrnă suspect de pe piloni, construcții și copaci.

-Marcați la o distanță sigură locul rupturii conductorului electric şi securizați perimetrul acestuia pînă la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare.

-Nu interveniți în niciuin mod în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun viața în pericol.

-Instruiți copiii cum să se comporte sigur în această situație, cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect văzut pentru a sesiza întreprinderea de distribuție a energiei electrice.

-Despre orice incident informați de urgentă operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h cu numărul 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură", îndeamnă responsabilii de la Premier Energy.

1
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?