X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Posturile de televiziune Orhei TV și TV6, asociate lui Ilan Şor, au un nou beneficiar

12 dec. 2022,, 16:45   Societate
4322 0

Compania Media Resurse SRL, ce deţine două televiziuni anterior afiliate Partidului Șor – TV6 (fosta Televiziune Centrală) și Orhei TV, şi-a schimbat proprietarul şi beneficiarul efectiv în acte. Acesta este Dumitru Chitoraga, care este şi administratorul Media Resurse SRL.

Modificarea a intervenit la începutul lunii noiembrie 2022, despre aceasta fiind notificat pe 23 noiembrie şi Consiliul Audiovizualului, relatează portalul economic Mold-street.

Anterior Media Resurse SRL a avut ca asociat firma Klassika Media SRL aflată în procedură de insolvență și al cărei beneficiar era Irina Țvic, fiica Ritei Țvic, decedată la începutul anului 2020. Rita Ţvic a fost proprietara şi beneficiar efectivă a celor două posturi TV, pînă în 2020.

În şedinţa Consiliului Audiovizualulu din 9 decembrie 2022, preşedinta Liliana Viţu-Eşanu a propus ca să fie iniţiat un control la Media Resurse „privind respectarea prevederilor articolului 25, alin.5 din Codul serviciilor media audiovizuale şi a pevederilor licenţei de emisie”, notează Mold-street.

În cazul adoptării deciziei favorabile solicitării, modificările în conţinutul licenţei de emisie sînt efectuate cu titlu gratuit.


De notat că Media Resurse SRL a fost fondată în septembrie 2014 și are un capital social de doar 500 lei. Compania a avut în anul 2021 venituri de 14,9 milioane lei, în timp ce pierderile au fost de 1,3 milioane lei.

În 2020 rezultatele financiare au fost și mai dezastruoase: la venituri – de circa 6,5 milioane lei, pierderile au fost cu peste un milion de lei mai mari – 7,62 milioane lei.

Noul beneficiar efectiv, Dumitru Chitoraga, este afiliat Partidului Şor şi la alegerile parlamentare din februarie 2019 a candidat pe listele partidului Şor (locul 45), dar şi pe Circumscripția uninominală nr. 25, municipiul Chișinău unde a acumulat doar 1 485 de voturi.

Totodată Partidul Şor indică pe pagina sa că din 2019, Dumitru Chitoraga este consilier municipal la Ungheni din partea formaţiunii politice.

„Eu nu am fost membru şi din 2020 nu mai am nicio legătură cu Partidul Şor. M-am retras din toate activităţile acestei formaţiuni”, a declarat pentru Mold-Street, Dumitru Chitoraga.

3
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?