Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Popșoi, despre baza de odihnă cumpărată în 2022: „Am investit bani munciți onest”

26 mai. 2023,, 09:30   Societate
2993 0

Baza de odihnă de la Vadul lui Vodă, cumpărată de vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, și devenită subiect de investigație al reporterilor Cutia Neagră PLUS, este o investiție din bani munciți onest, corect și transparent.

Cel puțin asta susține deputatul, care speră ca baza de odihnă să devină o afacere de familie. Cu toate acestea, Mihai Popșoi a menționat că nu are nicio garanție că afacerea va fi un succes. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 25 mai a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit vicepreședintelui Legislativului, clădirea cu trei etaje, cumpărată cu suma de 60.000 de euro, a fost construită în perioada 2006-2009, dar a suferit daune considerabile în urma inundațiilor din 2008, fiind acoperită de doi metri de apă. Imobilul în cauză nu este conectat la rețeaua de apă, canalizare și electricitate, necesitînd investiții semnificative pentru a fi funcțional.

„Acest bun nefinalizat a fost construit în 2006-2009. A nimerit în inundația din 2008, care a acoperit zona de odihnă sub doi metri de apă. Este un obiect comercial nefinalizat, neracordat la apă, canalizare, electricitate. Aceste costuri de racordare sînt foarte mari, acum mă confrunt cu această fericire și în acest context, valoarea este justificată”, a spus Mihai Popșoi.

Deputatul a explicat că banii investiți în această afacere provin inclusiv din vînzarea unui apartament deținut de el de mult timp. El a subliniat că această investiție este rezultatul muncii sale oneste.


„Cel care economisește și muncește, acela are, e de bun-simț. Mi-am cumpărat mașină și din restul banilor, am investit, așa cum am considerat, banii munciți onest, corect, transparent.

Eu am vîndut un apartament pe care-l aveam în proprietate demult și banii munciți onest i-am investit în această afacere. Părinții mei au lucrat toată viața angajați la o bază de odihnă de la Vadul lui Vodă și sper să fie o afacere de familie, nici pe de parte, nu am garanția că va fi de succes”, a menționat deputatul.

Popșoi ne-a prezentat și contractul de vînzare-cumpărare, conform căruia prețul vînzării bunului imobil înstrăinat, stabilit de părțile contractante, este de 60.000 euro, ceea ce la momentul autorizării prezentului contract, conform cursului valutar, era de 1.176.000 de lei. Valoarea estimată a bunului este de 416.000 de lei.

Vicepreședintele Parlamentului a precizat că nu are motiv să acționeze TV8 în judecată, dar ar avea față de cei care ar fi insinuat că valoarea bunului este cu mult mai mare.

„Cei care au vociferat o anumită sumă, aș avea motiv să-i dau în judecată, dar nu o voi face, pentru că nu vreau să le fac reclamă”, a punctat Mihai Popșoi.

De menționat că baza de odihnă „Cristina”, cumpărată de Popșoi în 2022, a fost unul dintre subiectele investigației Cutia Neagră PLUS de pe 1 mai, reporterii analizînd cele mai scumpe achiziții ale deputaților din ultimul an.

Noua achiziție a lui Mihai Popșoi, clădirea cu trei etaje, a fost indicată în declarația de avere drept „spațiu comercial”, pentru care a plătit 60 de mii de euro.

0
3
0
1
23

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?