Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Placă în bronz în memoria compozitorului Petre Teodorovici, dezvelită în Chișinău

26 apr. 2023,, 16:45   Societate
4221 0

O placă memorială dedicată regretatului compozitor Petre Teodorovici a fost dezvelită astăzi la Chișinău, pe fațada casei unde a locuit.

Edificarea plăcii comemorative are scopul de a eterniza memoria lui Petre Teodorovici, compozitor și interpret de muzică ușoară.

Autorul plăcii este sculptorul Ioan Grecu. Placa reprezintă chipul compozitorului și un fragment, pus pe note din șlagărul ”Melancolie” al regretatului compozitor, informează moldpres.

Petre Teodorovici s-a născut în orașul Leova în 1950 și și-a făcut studiile la Colegiul de muzică ”Ștefan Neaga” și la Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu” din Chișinău. Piesele sale au fost şi mai sînt interpretate de Sofia Rotaru, Ion Suruceanu, Nina Crulicovschi, Gheorghe Ţopa şi alţi cîntăreţi. Cîntecele compuse de Petre Teodorovici s-au bucurat de popularitate pe marile scene la festivaluri muzicale din România, Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia, Rusia. A scris şi muzică de filme şi pentru spectacole. Pentru melodia „Maria” a luat Marele Premiu la Festivalul de la Mamaia, România. A fost distins cu titlul onorific „Maestru al Artei” (1989) şi cu Ordinul „Gloria Muncii” (1996).

Compozitorul Petre Teodorovici s-a stins din viaţă la 5 iulie 1997 la Chişinău. El a fost înmormîntat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.

5
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?