X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

A fost dezvelită placa în memoria lui Ioan Mânăscurtă

1 mai. 2023,, 12:30   Societate
1397 0

Ieri, a fost dezvelită placa comemorativă în memoria scriitorului, jurnalistului, editorul Ioan Mânăscurtă.

Placa se află pe strada Valea Crucii 24, acolo unde a locuit și a creat scriitorul în ultimii ani de viață.

Reamintin ca prozatorul, publicistul, eseistul și traducătorul Ioan Mânăscurtă, deținător al Ordinului ”Gloria Muncii”, ar fi împlinit la 28 aprilie 70 de ani.

Cu această ocazie, la Muzeul Național al Literaturii din Chișinău а fost inaugurată expoziția „Scriitorii promoției ’70. Portret în grup: Ioan Mânăscurtă, 70”. Tot aici a avut loc un medalion literar în memoria regretatului scriitor.

Ioan Mânăscurtă s-a născut la 28 aprilie 1953 în satul Popeștii de Sus, raionul Drochia. În 1970-1975, și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, specialitatea ziaristică.


Primele lucrări de proză și publicistică le-a publicat în revista ”Moldova”, fiind susținut de către redactorul-șef al acestei publicații, Mihail Gheorghe Cibotaru și secretarul responsabil de redacție, Alexandru Gromov. După absolvirea Facultății, a fost redactor la ziarul ”Tinerimea Moldovei”, ulterior la revista ”Femeia Moldovei”, unde a publicat o serie de interviuri cu personalități ale culturii din R. Moldova, precum și eseuri despre clasicii literaturii române. Mai tîrziu, a fost redactor-șef la Colegiul pentru traduceri al Uniunii Scriitorilor, iar din 1992 - director al Editurii Uniunii Scriitorilor din Moldova. A susținut rubrici la revistele ”Moldova”, ”Chipăruș”, ziarele ”Patria tînără”, ”Flux” și la alte publicații.

În 1979, Ioan Mânăscurtă a debutat editorial cu volumul de interviuri și eseuri ”Noi și gîndurile noastre”, urmat de cărțile ”Bărbații Universului”, ”Lecția de suflet”, ”Artefact”, ”Mîine cînd ne vom întîlni pe pămînt”, ”Tăierea capului”, ”Marea vînătoare”, ”Înnodarea lui ceva cu altceva”, ”Ieșirea din timp”, ”Deslușirea semnelor” ș.a. Proza lui a fost tradusă în limbile rusă și ucraineană, iar romanul pentru adolescenți ”Artefact” – în franceză, cehă, japoneză, bulgară ș.a. De asemenea, a editat, împreună cu pictorul Sergiu Puică, dicționarele ilustrate bilingve.

Scriitorul s-a stins din viață la 27 martie 2021.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?