X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Perspectivele dezvoltării regionale, abordate în cadrul întrevederii Nataliei Gavrilița cu primarii din raionul Strășeni

21 dec. 2021,, 12:45   Societate
2814 0

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut, astăzi, o discuție cu primarii din cele 27 de localități ale raionului Strășeni.

În cadrul întrevederii a fost abordat un spectru larg de subiecte specifice pentru raion, printre care alimentația copiilor în instituțiile de învățămînt, salariile angajaților din primării și gestionarea deșeurilor.

Premierul a vorbit despre prioritățile Cabinetului de miniștri, care vizează reformarea instituțiilor statului, combaterea corupției, atragerea investițiilor externe, dezvoltarea tuturor localităților, dar și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

În altă ordine de idei, șefa Cabinetului de miniștri a vorbit despre proiectele de dezvoltare regională.

„Am decis ca 100% din taxa achitată pentru întreținerea drumurilor să rămînă în localități. Totodată, am creat Fondul de dezvoltare regională și locală, în valoare de 770 milioane de lei, mijloace care vor fi acordate pe criterii clare și transparente. Va fi o componentă pentru finanțarea proiectelor externe, dar și o altă componentă pentru elaborarea documentației necesare pentru proiecte. În acest sens, va fi elaborat un Regulament al Fondului de dezvoltare regională, care va fi consultat pe larg cu autoritățile publice locale”, a adăugat Natalia Gavrilița.


O temă aparte a constituit-o problema achizițiilor publice - asigurarea transparenței și eficienței banilor publici. În context, premierul a menționat că Guvernul lucrează la soluții care sa permită ca proiectele de infrastructură să poată fi implementate prin finanțări multianuale, iar procedurile legale de contestare a procedurilor de achiziții publice să nu întîrzie nemotivat implementarea proiectelor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?