Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Parlamentul anunță concurs pentru funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului

5 iun. 2023,, 13:14   Societate
2073 0

A fost lansat concursul pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului. Dosarul poate fi depus pînă la 30 iunie curent.

Potrivit Regulamentului, candidații la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții: să fie cetățean al Republicii Moldova; să nu fie supus unei măsuri de ocrotire judiciară sub forma tutelei și să aibă o vechime de muncă de cel puțin zece ani și o activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului.

De asemenea, candidații trebuie să se bucure de o reputație ireproșabilă, să nu aibă, în ultimii cinci ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației de a nu admite manifestări de corupție.

O altă condiție de participare la concurs este lipsa antecedentelor penale, inclusiv stinse, precum și a interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Concursul se va desfășura în două etape – depunerea și admisibilitatea dosarelor și interviul. Toți candidații care vor obține votul majorității membrilor Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului vor fi propuși Parlamentului pentru numire în funcție.


Concursul pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului a fost lansat după ce mandatul Maiei Bănărescu a expirat.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?