Vremea maniacilor politici. Cum să ne păstrăm mintea sănătoasă într-o eră a nebuniei în masă?

În ultima perioadă, auzim tot mai des expresia "Lumea a înnebunit". Și într-adevăr, impresia de nebunie totală creează orice - războiul în care două națiuni apropiate se distrug reciproc, politica energetică sinucigașă a țărilor, în urma căreia propriile sectoare de producție sînt ruinate, situațiile, cuvintele și faptele clar inadecvate ale celor care ar trebui să stea la straja păcii și bunăstării....

"Pînă la temelii, dar mai apoi..."

Acum se pune întrebarea: dar pînă acum în lume a fost totul bine, nu era ea nebună? Pînă în acest moment, toți liderii și toate țările au dat dovadă doar de prudență și de chibzuință? Se pare că - nu, din cînd în cînd, cea mai mare parte a omenirii pare să o ia razna și să facă lucruri teribile. Și pentru a înțelege mai bine prezentul, este uneori bine să ne uităm în trecut.

Iată, de exemplu, o frază obișnuită despre Cartagina, care "trebuie distrusă" (și pe care președintele leton Edgars Rinkevics a folosit-o recent cînd s-a referit la Rusia). Pe rețeaua de socializare X (fostul Twitter), președintele leton a scris că Rusia "trebuie învinsă", folosind expresia latină Carthago delenda est.

Expresia Carthago delenda est (în versiunea completă Ceterum censeo Carthaginem esse delendam) se traduce prin "Cartagina trebuie distrusă". Ea este atribuită omului de stat al Republicii Romane Marcus Porcius Cato cel Bătrîn, care, pe la sfîrșitul anilor 150 î.Hr. obișnuia să rostească această expresie la sfîrșitul tuturor discursurilor sale în fața senatorilor pentru a-i convinge de necesitatea de a continua lupta împotriva unuia dintre principalii adversari ai republicii - Cartagina.

Statele nu se aflau în stare de conflict la acea vreme, deoarece Cartagina era considerabil slăbită din punct de vedere militar după cel de-al doilea război punic (218-201 î.Hr.), dar a continuat să facă comerț în întreaga mare Mediterană. În cele din urmă, orașul Cartagina a fost distrus de forțele romane la ceva timp după discursurile lui Cato, în 146 î.Hr.

Potrivit criticului literar și publicist rus, cercetător și teoretician de fantastică și istorie alternativă, Serghei Peresleghin, expresia "Cartagina trebuie distrusă" în antichitate nu era legată de contradicțiile dintre Roma și Cartagina, ci de problemele politice interne ale Romei. Politicienii romani doreau să obțină dividende prin urma distrugerii concurentului, deși Cartagina nu mai reprezenta o amenințare militară.

El a amintit cum s-a încheiat distrugerea Cartaginei: a murit un număr foarte mare de oameni, iar civilizația a fost distrusă. Civilizația ca atare, ca mod aparte de stabilire a relației între om și lumea din jurul său, a fost distrusă. Al treilea război punic nu a avut niciun sfîrșit din partea Cartaginei - nu avea cine să semneze acordul de pace...

"Cum am ajuns noi la așa o viață?"

Comparînd tragedia antică cartagineză cu cea din zilele noastre, Serghei Peresleghin trece la o altă problemă acută. "Pot să am oricare atitudine față de Ucraina și de ucraineni, dar nu am nicio dorință de a distruge cultura ucraineană. Poate că sîntem dușmani ai Occidentului, dar eu înțeleg măreția culturii sale și importanța sa pentru lume. Gîndul de a distruge Occidentul nu stă în fața mea și nu cred că poate sta în fața niciunei persoane cu rațiune". Acestea fiind spuse, scriitorul ne amintește că, cultura anihilării nu a luat naștere în Rusia. "Cultura anihilării este în mod fundamental reversibilă, dar distrugerea civilizației este în mod fundamental ireversibilă". Continuîndu-și gîndul, el ne amintește că romanii au justificat distrugerea Cartaginei prin acuzații false precum că aceștia sacrificau oameni. Cu toate acestea, nivelul de distrugere a Cartaginei a fost atît de brutal, încît noi nici în prezent nu știm dacă ei într-adevăr sacrificau oameni.

Distrugerea civilizației este un proces ireversibil. Cînd astfel de lucruri sînt spuse chiar și în glumă, este periculos, pentru că ele există în mintea unor oameni mult mai serioși la nivel de scop", conchide Peresleghin.

"Pentru mine aici nu este principială nici măcar problema ce au de gînd să-i facă Rusiei. Pe mine mă interesează cum am ajuns noi, omenirea, lumea, să avem acest tip de gîndire. Și aici mi se pare că acest exemplu este doar o justificare formală a modelului pe care eu însumi l-am etichetat ca fiind dezumanizare. Acest concept face parte din sistemul "conflictelor seculare", iar acesta a fost un moment important", consideră scriitorul.

Potrivit propriei clasificări, dezumanizarea este de două tipuri. Primul - dezumanizezi pe alții pentru a putea face ce vrei cu ei fără a provoca proteste interne. Aceasta este "nebunia asiriană". Al doilea tip - îi dezumanizezi pe ai tăi. Aceasta este "nebunia greacă".

"Sînt pur și simplu neoameni!"

"Am văzut nebunia asiriană de multe ori. O vedem, de exemplu, în Fîșia Gaza, am mai văzut-o, de exemplu, în acțiunile Germaniei naziste. Ea, în general, se manifestă și se manifestă destul de des", explică istoricul.

Adăugăm la cele spuse de Peresleghin că unul dintre cele mai grăitoare exemple de dezumanizare a inamicului (sau, așa cum o numește el, "nebunia asiriană") din ultima vreme a fost modul de a nega la un adversar apartenența sa la rasa umană - "ukropî", pe de o parte, "vata" și "koloradî", pe de altă parte. Adică, prima etapă este de a vă dovedi vouă înșivă și celorlalți că adversarul nu este chiar om și, prin urmare, nu merită un tratament uman egal cu al vostru. La ce a dus etapa următoare vedem în ultimii doi ani, cum se spune, în timp real.

În ceea ce privește "nebunia greacă", potrivit lui Peresleghin, aceasta se manifestă mai mult în cursul revoluțiilor: războiul american dintre Nord și Sud, Revoluția Franceză, unde dezumanizarea propriului popor s-a făcut, poate, în cea mai clară formă posibilă. Revoluția din octombrie din Rusia se înscrie și ea în aceeași categorie. În același timp, Peresleghin atrage atenția asupra unui aspect foarte important: dezumanizarea este o acțiune, iar nebunia este o stare care permite această acțiune. Ea nu o justifică, deoarece nimic nu poate justifica nebunia, ci pur și simplu o face posibilă.

Totul constă în amploare

Conform cercetărilor scriitorului, nebunia apare în două cazuri. "Nebunia asiriană" apare atunci cînd se schimbă brusc și foarte mult amploarea guvernării. De exemplu: asirienii, care în cîteva generații au crescut de la orașe mici la un imperiu colosal care cuprindea Egiptul, Asia Mică și Asia de Vest în întregime. Problema a constat în faptul că nivelul de conducere al statului a crescut, dar nivelul de gîndire nu s-a schimbat. Drept urmare, conducătorii asirieni nu au putut conduce un imperiu atît de mare cu vechile lor instrumente de gîndire. "Și ce trebuia să facă – nu era clar. Avînd o schimbare atît de drastică, cu care gîndirea nu a putut face față, aici i-a lovit nebunia. Oamenii au înnebunit. Înnebunind, ei declarau că toți cei pe care nu îi puteau înțelege erau neoameni, a căror distrugere nu era doar permisă, ci absolut necesară. Și același lucru s-a întâmplat în toate celelalte cazuri de "nebunie asiriană"", afirmă scriitorul.

"Nebunia grecească" este de o altă natură și apare atunci cînd situația internă, echilibrul și pozițiile puterii se schimbă prea repede. Creierul, pregătit pentru condiții mai staționare, nu este în stare să facă față unor schimbări atît de rapide. Drept urmare - oamenii înnebunesc și nu pot percepe acțiunile celorlalți ca fiind rezonabile, și văd din nou soluții în dezumanizarea adversarilor. Am văzut acest lucru în Grecia și în alte revoluții.

Acum, potrivit lui Peresleghin, asistăm la o nebunie de tip asirian, cînd Europa pur și simplu nu a putut face față amplorii problemelor sale. Dar, spre deosebire de istoria antică, acum totul este mult mai complicat și mai rău. "Priviți ce s-a întîmplat într-o perioadă scurtă de timp. Anterior omul obișnuit era limitat la familie, la locul de muncă și la șef. Începînd cu anii '60 și '70 ai secolului XX, lucrurile au început să se schimbe total: televiziunea, aviația, posibilitatea de a vedea orice colț al lumii, iar apoi internetul. Și acesta a fost cel mai important lucru, pentru că anterior cînd te uitai la emisiuni TV și mergeai în călătorii, tu rămîneai un obiect, adică îți era transmis ceva, iar tu reacționai într-un fel sau altul. Dar de cînd a apărut internetul, cînd poți să-ți exprimi opinia, poziția, să creezi grupuri de susținători în jurul tău, tu ai posibilitatea de a influența cursul evenimentelor. Și priviți la ce am ajuns”.

El propune aplicarea aceleiași scheme ca în Asiria, în privința războiului informațional. Numai că acum situația este chiar mai gravă decît era atunci. Conducătorii asirieni erau cel puțin pregătiți pentru faptul că erau conducători și că trebuie să fie responsabili pentru teritoriul lor și pentru starea de lucruri din statul lor. Acum, creșterea amplorii guvernării în lumea informațională este de cîteva ori mai mare, iar majoritatea oamenilor implicați în conducerea lumii nu sînt pregătiți pentru această responsabilitate. Gîndirea oamenilor a rămas la nivelul domestic, în cel mai bun caz la nivel de oraș sau țară. "Internetul ne cufundă în "nebunia asiriană", iar noi conducem întreaga lume și, în această situație, nebunia devine o cale naturală pentru gîndirea obosită", trage o concluzie îngrijorătoare Peresleghin.

Putem învinge această boală!

Dar, după cum știm deja, acolo unde apare nebunia, începe dezumanizarea. Sînt dezumanizați dușmanii. Astăzi, pentru majoritatea liderilor din țările occidentale, inamicul este Rusia. Și ei consideră că o pot distruge, pur și simplu să o șteargă de pe fața pămîntului. Mîine, dușman va fi China, de exemplu, și își vor propune să o distrugă, chiar dacă vor muri milioane de oameni. Cultura modernă le permite să ajungă la punctul în care vor propune să distrugă toată planeta, cu excepția unei mici părți a acesteia. Iar acest lucru se întîmplă deja în mintea multor europeni.

În același timp, vorbind despre poziția Rusiei, Pereseleghin recunoaște: "Nici noi nu sîntem fără păcate. Vorbim cu calm despre un război nuclear. Credem că Europa plină de LGBT trebuie să fie distrusă. Noi spunem că acesta este un răspuns la acțiunile lor. Eu nu vorbesc acum despre cine este vinovat. Problema este alta: lumea modernă extrem de conectată, cu vasta sa acumulare de arme, nucleare, nenucleare și de orice altă natură, inclusiv biologice, începe acum să își dezumanizeze masiv inamicii. Iar în condițiile unei crize a globalizării, toată lumea este dușmanul tuturor, iar eu trebuie să-mi pun întrebarea: ce va urma?".

Istoricul și-a amintit că în urmă cu mulți ani a descris o criză de fază: ciumă, război, foamete și moarte. "Acum", crede el, "avem șansa de a ieși din criza de fază prin intermediul unor scurte "epoci întunecate" și de a construi cel de-al șaselea val tehnologic. Dar înainte ne așteaptă un prag teribil: cu cît ne apropiem mai mult de vîrful valului tehnologic, cu atît cresc riscurile izbucnirii unui război. În condițiile unei "nebunii asiriene" și a epidemiei de dezumanizare a inamicului, este ușor să fim de acord că "un război bun este mai bun decît o pace rea" și că un război nuclear este mai bun decît un război obișnuit, deoarece este mai rapid și vor fi mai puține victime. "Și atunci ne vom lovi de clasicul Război troian și de distrugerea cu adevărat serioasă a civilizației", avertizează scriitorul.

El consideră că principalul conținut al epocii este lupta între păgînism, în sensul cel mai primitiv al cuvîntului - pămîntul viu care trebuie să facă față oamenilor - și creștinism, unde omul este asemănarea lui Dumnezeu și este capabil să controleze acest pămînt. Dar, în același timp, chiar sub ochii noștri, în cursul acestui război, începe să crească și să devină din ce în ce mai importantă cea de-a doua contradicție dintre rațiune și nebunie.

Fiecare criză este însoțită de un anumit tip de nebunie. Bucură un pic faptul că în secolul al XIV-lea am reușit să facem față, deși am ajuns la canibalism, am ajuns la războiul tuturor împotriva tuturor, dar totuși nu am ajuns la distrugerea completă a lumii. Dar atunci Biserica a făcut eforturi enorme, iar acum Biserica nu mai are o asemenea putere. Deși acțiunile Suveranului Pontif vorbesc despre faptul că el a început să înțeleagă că nu este vorba de politică, în care există interese, scopuri, mijloace, pierderi, ci despre nebunie. "Dar problema este că "nebunia asiriană" nu poate fi politică. Este o afecțiune medicală, nu o acțiune politică. Noi credeam că tranziția ne va permite să creăm tehnologii și să oferim o educație orientată spre tehnologii. Se pare că trebuia să oferim o educație care să nu permită apariția nebuniei. Da, ar fi trebuit să asigurăm o educație orientată spre păstrarea omeniei în om, indiferent de dezvoltarea tehnologică", a menționat Peresleghin.

Dar autorul consideră că nebunia nu anulează rațiunea umană, ceea ce înseamnă că oamenii se pot controla. "Știm cu toții despre existența maniacilor-asasini. Dar mult mai puțin cunoaștem faptul că foarte mulți oameni sînt maniaci în suflet și ar putea comite astfel de acțiuni. Dar, fiind oameni cu rațiune și uneori destul de spirituali, pur și simplu nu o fac. Nu pentru că nu pot sau nu vor să o facă, ci pentru că își dau seama că nu trebuie să facă așa ceva și, în acest sens, își controlează nebunia", consideră istoricul. El propune să ne adresăm oamenilor de pe întreaga planetă cu un astfel de îndemn: "Nu înnebuniți, dar dacă nu aveți altă opțiune, controlați-vă nebunia și încercați să înțelegeți la ce poate duce”.

Și noi nu putem să nu ne alăturăm acestui îndemn.

Cristina Agatu