Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

Oamenii din satul Opaci fac tizic pentru ca să se încălzească la iarnă

7 oct. 2022,, 09:31   Societate
2864 0

Gazul s-a scumpit semnificativ, iar pentru cărbuni și lemne, oamenilor nu le ajung bani. Din această cauză, unii dintre ei se văd nevoiţi să facă tizic pentru a-şi încălzi locuinţele în anotimpul rece.

În satul Opaci din raionul Căușeni, bălegarul este la mare căutare. Oamenii împrumută sau chiar adună materie primă de la vecini pentru a se putea încălzi mai ieftin în sezonul rece. Cu pantalonii suflecați pînă la genunchi femeile din sat fac tizic dis-de-dimineață. Nu s-au gîndit vreodată că vor reveni la asemenea vremuri. Bălegarul pe care l-au adunat îl frămîntă cu paie, rumeguș și apă, după care îl depozitează la uscat, ca la iarnă să fie numai bun de pus pe foc, scrie Studio-L.

Îngrijorările că iarna care vine ne va aduce o criză energetică fără precedent se pare să nu prea afecteze familiile acestor femei.

Pregătirea pentru sezonul rece începe odată cu primăvara, iar bălegarul de la animale este adunat cu multă grijă. Oamenii de la sate nu sînt alintați spun aceste femei, care au știut din-totdeauna să se descurce singure fără a aștepta ajutor de la cineva. După ce este călcat, pus în forme, tizicul uscat este depozitat în hambar, pentru a arde mai bine la iarnă.

Elena Bătrînac, din Opaci, an de an se pregătește de iarnă cu mult timp înainte, toată viața și-a cîștigat bucata de pîine singură și nu a așteptat milă de la nimeni spune femeia care afirmă că femeile de la sate de cum se zorește de ziuă nu prea au timp liber. Cei care nu au acasă bovine își roagă vecinii să le dea bălegar pentru a a-și face și ei măcar puțin tizic pentru sobă.


Nu prea ne afectează scumpirea gazului ”, zîmbesc femeile,care afirmă că pe vremuri tot satul avea acest combustibil.

Începînd cu 1 octombrie, consumatorii ar urma să achite 30 de lei pentru un metru cub de gaze naturale. În același timp, în piețe, o tonă de cărbuni costă pînă la 10 mii de lei, iar lemnele de foc sînt vîndute cu peste 1500 de lei pentru un metru ster.

Oamenii de la state spun că și tizîcul este o problemă și asta pentru că numărul de animale a scăzut simțitor.

Locuitorii de la sate sînt îndemnați să se adreseze la primăriile din localitate pentru a putea cumpăra lemne de foc la prețuri mai mici, direct de la „Moldsilva”, unde speciile moi costă între 570 și 750 de lei pentru un metru ster, iar speciile tari sînt vîndute la un preț de minim 850 de lei.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?