Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

O tînără din România și-a numit primul copil în onoarea unui medic moldovean

16 aug. 2023,, 10:29   Societate
2908 0

O tînără de 23 de ani, din România, cu dublu transplant de ficat, a adus pe lume primul ei copil. Este prima pacientă cu două operații atît de complicate care dă viață mai departe.

Copilul poartă numele medicului care a salvat-o pe mamă în urmă cu 6 ani, Vlad Brașoveanu.

Medicul este originar din Bălănești, Nisporeni. Acesta a absolvit Universitatea de Medicină din Republica Moldova, ulterior, s-a stabilit cu traiul la București. Astfel, de peste două decenii, medicul munceşte pentru a da o nouă şansă la viaţă pacienţilor cu afecţiuni hepatice grave, anunță tv8.md



Profesorul Vlad Brașoveanu este chirurgul care i-a salvat viața Ancăi la vîrsta de 16 ani, iar singura șansă de supraviețuire era un transplant de ficat.

Prima operație a fost cu ficat donat de mama ei, însă au apărut complicații și a fost nevoie de un alt transplant.


„Era o cursă contracronometru, pentru că ea avea nevoie de un ficățel mic. Din fericire, a apărut un ficat tânăr, micuț, care i s-a potrivit. Acum, Anca își trăiește visul. Este mama unui băiețel pe care l-a născut în urmă cu două săptămâni”, a spus medicul Vlad Brașoveanu.

„Nu m-am gîndit niciodată că la 6 ani distanță viața mea o să arate așa. Acum mă simt împlinită, fericită. Pe băiețel îl cheamă Vlad Andrei Nicola, Vlad a fost inspirație de la eroul nostru, dl. dr. Vlad Brașoveanu”, a menționat tînăra mămică.

Sarcina i-a fost monitorizată cu atenție de medicul ei, care spune că a avut emoții, fiind o pacientă atît de fragilă și încă sub tratament.

11
0
3
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?