O serie de fotografii cu porți vechi prin care trăiesc și astăzi amintiri

Poate că porțile sînt deschideri spre labirinturile destinelor oamenilor ce se ascund după ele. Sau poate sînt niște brațe pe care nu le-a îmbrățișat nimeni demult. Triste și uitate, pe care cîndva a intrat fericirea, ori a ieșit pentru totdeauna tristețea.

Porție vechi prin care trăiesc și astăzi amintiri. Vă aduceți aminte de portițele de la bunici? Sau de momentele cînd bunicuțele sau mamele voastre ca niște albinuțe le „înnoiau” cu vopsea înainte de marile sărbători ale satului, cel mai des de hram? Sau cînd se punea tei în stîlpii de la poartă? Sau cînd erau furate de Sf. Andrei? Sau, și mai trist, cînd erau schimbate pe unele de „modă nouă”, cele vechi cel mai des fiind depozitate sau aruncate undeva la periferii.

Și totuși, se mai păstrează unele comori tare dragi care mențin în fond tradițiile și obiceiurile mîinilor dibace ale giuvaerilor sau lemnarilor. Porți care bucură ochii, pentru că sînt istorii și folclor. Pentru că nimic nu este mai viu și autentic decît o poartă din lemn sau de fier de la sat. Indiferent de mai intră cineva astăzi pe ea sau nu.

Echipa Diez vă prezintă o serie de fotografii cu porți – comori din nordul Moldovei.

Iar la desert, vă lăsăm tencuiala caselor „pupată” de ora de aur a soarelui. La nord, acest tip de „îmbrăcare” a fațadei caselor se numește șubă.