Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

O nouă viață pentru Circul din capitală: Cînd vor fi încheiate lucrările de restaurare

6 ian. 11:30   Societate
3972 0

Costurile restaurarării complete a clădirii Circului din capitală sînt estimate la 11 milioane de euro, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, într-un interviu recent.

La prima etapă a proiectului, autoritățile și-au pus drept scop restaurarea acoperișului, iar ulterior vor avea loc unele lucrări, pentru a nu permite degradarea clădirii, a anunțat Prodan într-un interviu pentru Moldpres.

Ministrul a anunțat că restaurarea edificiului va necesita resurse financiare atît din bugetul public, cît și finanțare suplimentară.

"În primăvara anului 2024 vor fi finisate lucrările din prima etapă, prin care va fi restaurat acoperișul. În paralel, vor fi efectuate și alte lucrări de conservare a elementelor structurale critice, pentru a nu permite degradarea clădirii. Țin să menționez că, în anii 2019-2021, a fost efectuată o examinare tehnică detaliată a stării actuale a Circului, folosind metode moderne de scanare 3D.

Ulterior, a fost elaborat proiectul tehnic detaliat pentru restaurarea Arenei Centrale, ținînd cont de necesitatea de a păstra aspectul arhitectural unic și de a-i adăuga multifuncționalitate. Pentru expertiză și proiectul tehnic, precum și pentru lucrările din prima etapă, Uniunea Europeană a alocat peste 1 milion 800 de mii de euro. Pentru restaurarea completă a clădirii și pentru ca Circul să devină din nou funcțional este nevoie de peste 11 milioane de euro. Lucrările din următoarele etape pot fi realizate din contul bugetului național și/sau cu finanțare suplimentară. Deocamdată, sîntem în proces de identificare a acestor resurse", a relatat Sergiu Prodan.


Menționăm că în luna mai, clădirea Circului din Chișinău a fost inclusă în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat. Lucrările de reabilitare a acoperișului se desfășoară din luna martie, anul trecut.

Clădirea Circului a fost inaugurată în anul 1981, avînd cea mai mare sală de spectacole din Republica Moldova în formă de amfiteatru, cu o capacitate de 1 900 de locuri şi arenă cu diametrul de 13 metri. Începînd cu anul 2014, după o pauză de aproximativ 10 ani, Circul din Chişinău şi-a reluat activitatea prin relansarea spectacolelor de circ şi inaugurarea arenei mici.

12
2
0
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?