Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

O grupare criminală, dirijată de ”șefi” din închisori, a fost încătușată de procurori (VIDEO)

6 noi. 2018,, 12:20   Societate
3147 0

Oamenii legii au deconspirat o grupare criminală specializată în organizarea transportării și comercializare a drogurilor în cantități deosebit de mari, pe întreg teritoriul țării, filiera cărora era coordonată din Penitenciarul nr. 1 Taraclia și Penitenciarul nr. 5 Cahul, relatează Noi.md.

Investigațiile în privința mebrilor grupării, cinci bărbați, printre care și doi condamnați, cu vîrsta cuprinsă între 25 și 38 de ani, au durat aproximativ 4 luni.

În rezultatul anchetei, s-a stabilit că, persoanele condamnate coordonau activitatea infracțională prin intermediul telefoanelor mobile, care le dețineau ilegal în instituțiile penitenciare.

Astfel, o parte din suma bănească destinată pentru procurarea drogurilor era transferată pe contul de telefonie mobilă a organizatorilor care se aflau în penitenciare.

Ulterior, aceștea comunicau intermediarilor despre cantitatea de droguri care urmeză să o pregătească și suma bănească care urmează să o primească de la cumpărător.


Procurorii PCCOCS în comun cu ofiterii INI, au reținut membrii grupului criminal organizat, în flagrant, în timpul comercializării drogurilor.

În rezultatul efectuării acțiunilor de urmărire penală, inclusiv percheziții în instituțiile penitenciare, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, cartele SIM, droguri, utilaje artizanale de consumare a drogurilor, mijloace bănești obținute în urma comiterii infracțiunii.

Actualmente, trei dintre suspecți sînt reținuți, iar celorlalte două persoane care se află în penitenciar, urmează a li se înainta acuzarea.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?