X 
Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4066

Numărul persoanelor care vor beneficia de asistență juridică garantată de stat ar putea crește

14 oct. 2022,, 22:00   Societate
2617 0

O inițiativă legislativă care va avea drept rezultat majorarea numărului beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat a fost votată, în prima lectură, în plenul Parlamentului. Proiectul de lege a fost susținut de 75 de deputați.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, documentul prevede majorarea plafonului de venit al persoanelor care pot primi asistență juridică gratuită, garantată de stat. Astfel, beneficiari vor fi cetățenii cu venituri mai mici decât salariul lunar în sectorul real, care, în prezent, este de 3.500 de lei. Până acum, asistența juridică garantată de stat era oferită persoanelor cu venituri mai mici decât minimul de existență, care, în semestrul II al anului trecut, era de 2.183 de lei, notează bizlaw.

Autorii proiectului de lege mai propun ca și persoanele cu dizabilitate severă sau accentuată, indiferent de mărimea veniturilor, să beneficieze de asistență juridică garantată de stat.

Potrivit datelor Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, anul trecut, peste 47 de mii de persoane au beneficiat de asistență juridică calificată garantată de stat. Pentru remunerarea avocaților din buget au fost alocate 73,5 milioane lei.

Proiectul de lege va fi suspus votului în lectură finală în plenul Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?