Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4058

O nouă misiune de asistență tehnică pentru ANSA

3 iul. 2023,, 17:30   Societate
2442 0

În perioada 26-30 iunie, a avut loc misiunea de asistență tehnică pentru Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în desfășurarea controalelor la frontieră conform legislației Uniunii Europene (UE), aplicînd criteriile de risc.

Directorul general al Agenției, Radu Musteața, a menționat importanța misiunii de asistență și oportunitatea instruirii inspectorilor în desfășurarea controlului mărfurilor la frontieră, bazat pe cerințele legislației UE și a celor mai bune practici.

Agenda misiunii a inclus vizite la două Posturi de Inspecție la Frontieră (PIF) și instruirea a 63 de inspectori din cadrul a șase PIF (Criva- Mamaliga, Sculeni-Sculeni, Leușeni-Albița, Giurgiulești, Chișinău, Tudora-Starokazacie).

Misiunea de asistență tehnică a fost desfășurată cu suportul proiectului regional ,,Îmbunătățirea sistemelor naționale de siguranță alimentară și cooperare regională, finanțat de Guvernul Turciei și implementat de FAO.

Proiectul se concentrează pe integrarea sistemelor de control al siguranței alimentelor în cinci țări din regiune: Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Tadjikistan și Turcia.


Obiectivul regional al proiectului este orientat spre activarea sistemelor agricole și alimentare incluzive și eficiente. Țările beneficiare urmează să elaboreze și să aplice politici, norme de reglementare și aranjamente instituționale care sprijină dezvoltarea sistemelor agroalimentare.

0
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?