Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Momente de panică într-un avion care a ajuns într-o zonă de turbulențe

3 mar. 2023,, 02:00   Societate
4773 0

Un avion al companiei Lufthansa, care zbura din Texas spre Germania, a aterizat pe aeroportul din Washington după ce a traversat o zonă de turbulențe puternice.

Avionul a căzut sute de metri în gol, provocînd haos la bord. Șapte pasageri au fost duși la spital. Zborul Lufthansa 469 a decolat miercuri de pe aeroportul din Austin, Texas, cu destinația Germania, însă a fost nevoit să aterizeze pe aeroportul Dulles din Washington, după o serie de „turbulențe puternice”, a declarat un purtător de cuvînt, potrivit digi24.ro.

Șapte persoane au fost transportate la spital. Turbulențele au apărut la circa 90 de minute după decolare, cînd aparatul Airbus A330 zbura la 11.000 de metri deaspura statului Tennessee. „Au fost așa-numitele turbulențe pe cer senin, care pot apărea brusc, fără fenomene meteo vizibile”, se arată într-un comunicat al companiei Lufthansa. O pasageră aflată la bord, Susan Zimmerman, a povestit episodul pentru CNN. Ea spune că turbulențele au apărut la scurt timp după ce echipajul a servit masa pasagerilor.

„În timpul cinei, am fost loviți brusc de o o rafală de vînt, avionul a luat altitudine, apoi am căzut 300 de metri în gol”, a declarat ea. „A fost ca o prăbușire în gol pe neașteptate de cinci secunde din vîrful unui rollercoaster, farfurii și pahare zburau în tavan, iar geanta mea, care se afla pe podea, a zburat prin spatele meu”, a spus Susan Zimmerman. Ea a mai relatat că avionul se simțea cum cade pur și simplu în gol și că a auzit oamenii țipînd și zgomot de pahare sparte. „A fost șocant”, a mai spus femeia, adăugînd că, la aterizare, podeaua avionului era plină de mîncare și tacîmuri împrăștiate pe podeaua avionului.

0
0
0
2
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?