COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 1 003 660   INFECTAȚI 400 585(+3907)   TRATAȚI 369 139     DECESE 10 488(+18)   Mai multe detalii 
Coronavirus stiri: 7918
Criza energetică stiri: 533

Ministerul Sănătăţii a interzis turismul vaccinării în ţara noastră

7 dec. 2021,, 20:35   Societate
3033 1

Ministerul Sănătăţii a pus capăt turismului vaccinării. După ce postul nostru de televiziune a relatat despre fluxul de străini care veneau la noi doar pentru a se imuniza, autorităţile au emis o circulară către toate punctele de vaccinare, prin care acest lucru e interzis, notează noi.md cu referire la publika.

Străinii, în special ruşii, continuă să vină în ţară în speranţa că se pot vaccina cu alt vaccin decît Sputnik V, care e disponibil în Rusia.

"- Dar de unde sînteţi? - Din Federaţia Rusă. Aţi adoptat o hotărîre care nu ne permite să ne vaccinăm, deoarece sîntem din Federaţia Rusă."

Cei doi cetăţeni ruşi veniseră la Centrul Municipal de Vaccinare pentru a doua zi consecutiv, după ce fuseseră refuzaţi iniţial. Ei spun că au nevoie de un vaccin aprobat la nivel internaţional deoarece vor să plece la muncă în Statele Unite ale Americii.

"De vaccinat noi ne putem imuniza în Federaţia Rusă doar cu Sputnik V, iar cu acest vaccin pe noi nu ne primesc în Statele Unite ale Americii. Suntem într-o situaţie fără ieşire."

Mai mult, ei au aflat că nici nu se pot întoarce la Moscova, deoarece... nu sînt vaccinaţi.

"În Federaţia Rusă au introdus acum obligativitatea prezentării QR code-ului, iar fără acest cod, pe noi pur şi simplu nu ne vor lăsa în avion."

Unii străini încearcă să inducă în eroare personalul medical cu tot felul de acte doar pentru a primi vaccinul.

"Acea cerere e că vor viză, nu-i niciun document confirmativ de lucru, vă rog mult, fiţi atent."

"Nu avem dreptul să vaccinăm cetăţenii străini, excepţie făcînd doar cei care muncesc la noi în ţară cu un contract stabil sau pe o perioadă nedeterminată la noi în Republica Moldova sau fiind într-o delegaţie de muncă şi avînd un document confirmativ, doar aşa îi putem vaccina.", a declarat Cristina Boclincă, şef centrul municipal de vaccinare.

Medicii de la Centrul Municipal de Vaccinare susţin că a fost emisă o circulara care interzice imunizarea străinilor. Aceştia află de noile reguli cînd ajung la medic.

Din august pînă în noiembrie la Centrul Municipal s-au vaccinat peste 300 de cetăţeni străini, majoritatea ruşi, deoarece autorităţile au uitat să reglementeze vaccinarea străinilor. Ministerul Sănătăţii nu are o statistica oficială cu privire la cîţi străini s-au imunizat pînă acum în ţară. Nu e clar nici cum îşi pot descărca aceştia certificatul digital de vaccinare în condiţiile în care nu au IDNP.

0

Adăuga comentariu

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe ce veți economisi în primul rînd după creșterea tarifelor?
Despre cum se nasc zeiiКатрук Валерий
Muzeul de ceară din Codri (+Video)Катрук Валерий
Cartagina va fi distrusăКатрук Валерий
 X