X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Mărturiile unei femei, blocată și ea la Coșcalia, unde a murit sub nămeți cuplul de pensionari

17 dec. 2023,, 21:00   Societate
2154 0

Cei doi pensionari decedați în mașina acoperită de troiene la Coșcalia, în timp ce așteptau serviciile de intervenție urgentă să-i salveze, nu au fost singurele persoane care s-au pomenit blocate pe acel sector de drum.

Tot acolo au mai fost și alte mașini, care, însă, au reușit să iasă din nămeți, iar oamenii aflați în ele au scăpat cu viață. O locuitoare de la Florica, Gheorghina Polisciuc, a povestit, pentru Life Moldova, că în acea duminică se întorcea de la spitalul din Căușeni, unde a vizitat-o pe sora sa, iar cînd a apelat la salvatori, după ajutor, a rămas șocată de răspunsul pe care l-a primit din partea autorităților.

Gheorghina Polisciuc povestește că în acea duminică de 26 noiembrie, a rămas și ea blocată pe același sector de drum, unde ulterior au fost găsiți fără suflare Sava Leontean de 64 de ani și Maria Gondiu, de 63 de ani.

Ea se afla într-un micrbobuz, alături de alți 5 pasageri, atunci cînd automobilul lor a derapat. Ca și cei doi pensionari, femeia a sunat la 112, iar răspunsul pe care l-a primit a revoltat-o: „Duminică dimineață am plecat la Căușeni, la sora mea, care era în spital. La noi ploua, nu era nins, la Căușeni deja era zăpadă. Apoi am aflat că microbuzul de rută nu va veni în sat și am luat o mașină și ne-am pornit pe Coșcalia, deși de obicei veneam pe la Baccealia. În drept cu cimitirul, la Coșcalia, era zăpadă, iar șoferul ne-a spus că nu ne vom putea deplasa pînă în sat, să ne întoarcem înapoi. Nici înapoi nu am putut să ne întoarcem, eram 5 femei în mașină, am ieșit, am împins mașina, dar nu am putut face nimic. Am apelat la Căinari, la cei cu drumurile, iar răspunsul a fost: „Cine v-a pornit pe drum?” I-am zis: „Domnule, am avut nevoie, toată săptămîna sînt la lucru, azi am putut să merg la sora”. „Trebuia să stați acasă, ne scuzați, dar nu avem cu ce vă ajuta”, mi-a răspuns. Atunci i-am zis: „Luați o grămadă de bani pe drumuri și nu știți ce să faceți cu lumea asta, sîntem 5 persoane, una e după ictus”. Cum nu e drum central acesta dacă toate mașinile trec pe aici, pe la Florica și se duc la Căușeni?”.


Era aproximativ ora 12:00 cînd Gheorghina Polisciuc și ceilalți pasageri au rămas blocați în nămeți: „Am stat multișor, peste jumătate de oră deja nu mai puteam deschide ușile mașinii, nu se mai ștergea nici zăpada de pe parbriz, nici încălzirea nu mai lucra, eram bocnă. S-au comportat urît cu noi. Dacă am cerut ajutor, cum iese? Lasă să moară omul atunci?”.

Femeia și ceilalți pasageri au făcut cale întoarsă și au înoptat la cunoștințele lor din Coșcalia. Acasă au ajuns abia a doua zi.

Gheorghina Polisciuc crede că dacă ar fi așteptat intervenția salvatorilor, risca să ajungă în aceeași situație ca cei doi bătrîni decedați: „Ni s-a spus că a fost trimis ajutor, dar nimic. Între timp, a venit o mașină, șoferul voia să-și scoată fratele din nămeți. Acolo erau două mașini, noi de mașina lui Sava Leontean nici nu știam. Ne-am dus în Cașcalia și am dormit acolo”.

Sava Leontean și Maria Gondiu au fost găsiți fără suflare, în dimineața zilei de 27 noiembrie, în mașina lor, blocată în nămeți. Tragedia a avut loc în apropiere de localitatea Coșcalia, raionul Căușeni.

0
0
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?