Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Mai multe frizerii, o clinică și un centru de sport au fost închise

2 iul. 2020,, 16:56   Societate
3161 0

Pe parcursul ultimei săptămîni a lunii iunie, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, au efectuat inspecții la 194 de obiective ale economiei naționale: 84 frizerii, 41 instituții medicale, 38 farmacii și instituții care prestează servicii de fitness.

Urmare a evaluărilor, au fost identificate încălcări la 25 obiective, iar activitatea a 13 entități fost întreruptă din cauza nerespectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Este vorba despre 11 frizerii, 1 instituție medicală, 1 centru de sport.

În contextul încălcărilor depistate au fost întocmite 8 procese verbale de contravenție.

De asemenea, în ultima săptămînă, reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto, au organizat operațiuni de control în vederea prevenirii răspîndirii infecției COVID – 19 în transportul public, gările și stațiile auto din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Cahul, Cantemir, Soroca și Edineț.

Agenția atenționează și solicită operatorilor, care efectuează transporturi rutiere de persoane prin servicii regulate locale, raionale, cît și cele din suburbii:


– să dezinfecteze mijloacele de transport înainte de efectuarea rutei;

– să evite supraîncărcarea unităților de transport, în perioada fluxului majorat de persoane, antrenînd, după posibilitate, unități de transport cu capacitatea de îmbarcare mai mare;

– să transporte persoane corespunzător numărului de locuri în autobuze;

– fiecare călător să aibă mască de protecție

Angajații MAI monitorizează permanent situația în locurile publice - parcuri, stații de așteptare, curțile blocurilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?