Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

La Chișinău a avut loc ceremonia de rămas bun de la ultimul participant la bătălia de la Stalingrad

30 noi. 2023,, 18:15   Societate
6624 0

La Chișinău a avut loc ceremonia de rămas bun de la ultimul participant din Moldova la bătălia de la Stalingrad, colonelul Pavel Gladkov.

Sute de oameni au venit în această dimineață geroasă pentru a-i aduce un ultim omagiu eroului victorios.

Muzicienii din orchestra militară l-au condus pe colonel pe ultimul drum cu cîntecul "Ziua Victoriei".

Сolonelul Pavel Vasilievici Gladkov s-a stins din viață la vîrsta de 103 ani. El unul dintre cei mai bătrîni membri ai Uniunii Ofițerilor din Moldova, veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei, deținător al Ordinului Republicii, a patru ordine de luptă, ultimul participant la bătăliile de la Stalingrad și Kursk care a trăit în țara noastră.

Pavel Gladkov s-a născut în satul Novoe Zubarevo, raionul Krasnoslobodsk, ASSR Mordovia. La 24 iunie 1941 a absolvit Institutul Pedagogic din Saransk, iar la 25 iunie s-a prezentat la biroul de înrolare militară. A fost în Armata Roșie din 12 august 1941, iar pe front - din iulie 1942. A fost grav rănit în Bătălia de la Kursk și a terminat războiul ca comandant al unei devizii de artilerie antiaeriană cu gradul de locotenent major.


Calea de război al lui Pavel Gladcov - de la zidurile Stalingradului la Victorie: Stalingrad - Oriol - Nipru - Minsk - Vistula - Danțig (Gdansk) - Rostock.

Pentru participarea sa la bătălii, Pavel Gladkov a fost decorat cu ordinele: Steaua Roșie pentru Stalingrad, Războiul Patriotic de gradul II pentru Kursk, Războiul Patriotic de gradul I pentru operațiunea Vistula-Oder, în 1985 un alt ordin al Războiului pentru Patrie de gradul I; medalii "Pentru merite militare", "Pentru apărarea Stalingradului", "Pentru eliberarea Varșoviei", "Pentru victoria asupra Germaniei" și altele.

În 1947 a fost demobilizat din armată și a venit la Chișinău la un prieten din armată. A lucrat ca adjunct și apoi director al Biroului Central de Conferințe al Comitetului pentru Instituții Culturale și Educaționale din cadrul Consiliului de Miniștri al RSSM. În 1951, a fost rechemat în armată și a servit în calitate de ofițer politic în întreaga țară pînă în 1973. Și-a încheiat serviciul militar în funcția de secretar al Comitetului de partid al Centrului de Stat de Cercetare și Testare a mijloacelor de Apărare Aeriană și Spațială al Forțelor Armate ale URSS. S-a pensionat cu gradul de colonel.

Pavel Gladkov - un militar profesionist, ofițer politic la nivel de regiment, divizie și armată, care a crescut mai multe generații de ofițeri și soldați. A fost onorat cu funcții înalte, grade, distincții de stat și cu respectul camarazilor săi de serviciu și de arme. După serviciul în armată, a lucrat mulți ani în funcții administrative la Inturist din Chișinău. După pensionare, a participat activ la viața socială și politică a țării și la activitatea veteranilor.

În 2017 – 2020, Pavel Vasilievici a fost membru activ al Consiliului Societății Civile pe lîngă Președintele Republicii Moldova, membru al Comisiei pentru veteranii forțelor armate, organelor de drept, participanților la conflictele armate. Pentru activitatea sa publică activă și pentru activitatea sa rodnică în cadrul organizației veteranilor și a Uniunii Ofițerilor, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova - Ordinul Republicii.

26
0
0
7
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?