Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Kulminski, despre cazul Stoianoglo: „Sugerează că a fost demis fără a avea șansa să conteste decizia”

25 oct. 2023,, 07:32   Societate
3520 1

Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul fostului procuror general Alexandr Stoianoglo este un semnal către autorități, însă aceasta nu va implica consecințe grave pentru stat. Opinia a fost exprimată de fostul vicepremier pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, în cadrul ediției de marți, 24 octombrie, a emisiunii „Новая неделя” cu Anatolie Golea de la TV8.

Kulminski a punctat că dosarul în care este vizat Stoianoglo poartă nu doar un caracter juridic, ci și unul politic.

„Decizia CEDO arată că procurorul a fost demis din funcție fără a avea șansa să conteste această decizie în conformitate cu metodele și procedurile legale”, a precizat Vladislav Kulminski.

Fostul vicepremier pune la îndoială faptul că după pronunțarea deciziei CEDO, Alexandr Stoianoglo va fi restabilit în funcție.

„Nu cred că decizia va avea consecințe imediate. Este puțin probabil ca aceasta să ducă la restabilirea sa, dar acesta este, desigur, un semnal și trebuie luat în considerare. Dacă e să luăm în calcul latura pur politică, cred că acest dosar a fost o greșeală de la bun început. Cu domnul Stoianoglo ar fi trebuit să se ducă o conversație rațională”, a spus Kulminski.


Amintim că Republica Moldova a fost obligată să-i achite fostului procuror general, Alexandr Stoianolgo, prejudicii morale în valoare de 3,6 mii de euro. Asta chiar dacă avocații acestuia au cerut în plîngerea depusă la Curte, compensații morale în valoare de 20.000 de euro. Conform deciziei, statul trebuie să plătească prejudiciile reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărîrea devine definitivă. Textul integral al hotărîrii CEDO a fost publicat marți, pe pagina instituției.

Anul trecut, avocații lui Alexandr Stoianoglo s-au plîns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru că procurorului general suspendat din funcție i s-ar fi încălcat dreptul la libera exprimare și libera circulație. A doua cerere se referă la decizia Consiliului Superior al Procurorilor din data de 5 octombrie prin care Stoianoglo a fost suspendat din funcție.

În iunie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a făcut publice solicitările de explicații din partea Guvernului Republicii Moldova privind cazul procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. Potrivit avocatului Victor Munteanu, CEDO nu a fost convinsă că probele din dosarul penal, care au stat la baza reținerii și menținerii în arest la domiciliu a lui Stoianoglo, au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că el ar fi comis pretinsele acțiuni pentru care i-au fost pornite dosare penale.

De asemenea, Curtea Europeană a cerut Guvernului să explice de ce autoritățile i-au interzis lui Alexandru Stoianoglo să participe la întruniri publice și să comunice cu presa pe durata procedurilor penale în privința sa.

În luna septembrie, Guvernul de la Chișinău a expediat CEDO explicațiile solicitate în dosarul procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. În răspunsul expediat în data de 22 septembrie, Guvernul s-a referit la plasarea în arest la domiciliu a lui Stoianoglo, dar și la motivele suspendării acestuia din funcția de șef al Procuraturii Generale.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost reținut la începutul lunii octombrie 2021 și tot atunci a fost suspendat din funcție, după ce în biroul de serviciu, dar și în locuința sa au avut loc percheziții. Acesta este învinuit de abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor, corupere pasivă și darea de informații mincinoase.

După aproape doi ani, la 26 septembrie 2023, președinta Maia Sandu a semnat decretul privind eliberarea lui Stoianoglo din funcția de procuror general. Șefa statului și-a motivat decizia prin tergiversarea deciziei instanțelor judecătorești pe marginea legalității eliberării din funcție a lui Alexandr Stoianoglo de către CSP. Sandu a făcut referire și la recomandările UE privind asigurarea suplinirii funcției de Procuror General și a obligațiilor Republicii Moldova de a îndeplini condiționalitățile din domeniul justiției.

16
1
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?