Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Indemnizație unică pentru tinerii veterinari care se vor angaja în localitățile rurale

28 ian. 17:20   Societate
2195 0

Din acest an, tinerii veterinari care se vor angaja în localitățile rurale vor primi o indemnizație unică de aproximativ 200 de mii de lei, după modelul medicilor și profesorilor.

Totodată, studenții care vor alege să învețe la facultatea de medicină veterinară vor beneficia de instruiri în baza celor mai moderne echipamente.

În luna decembrie, la inițiativa Ministerului Agriculturii, a fost lansat un proiect cu Banca Mondială, care prevede organizarea în cadrul Facultății de Medicină Veterinară a Universității Tehnice a unei clinici veterinare mobile, dotate cu cel mai performant aparataj, a declarat pentru Moldova 1 decanul facultății de medicină veterinară de la UTM, Mihail Popovici, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.md.

„În decembrie a fost lansat proiectul Băncii Mondiale "Agri", la inițiativa Ministerului Agriculturii. Prin finanțare din partea acestui proiect în cadrul facultății va fi organizată o clinică mobilă dotată cu cel mai performant aparataj, prima destinație e clar că o să fie legată instruirea practică a studenților și a doua o să fie deservirea animalelor de rentă din localitățile rurale, o rază de acoperire de cca 100-120 de km. Această clinică mobilă va servi drept model pentru crearea unor astfel de clinici și în localități care vor deservi mai multe ferme zootehnice. Această practică este una larg răspîndită în SUA și țările UE”, a declarat decanul facultății de medicină veterinară de la UTM, Mihail Popovici.

În anul 2023, la facultatea de medicină veterinară de la UTM au fost înmatriculați peste100 de studenți, cu 10 la sută mai mulți față de anul precedent. Administrația facultății consideră că odată cu lansarea facilităților pentru absolvenți, dar și cu modernizarea bazei tehnico-materiale, numărul viitorilor medici veterinari va crește.


În prezent, în localitățile din țară e nevoie de cel puțin 200 de medici veterinari.

6
2
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?