X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4060

Unii pensionari și familiile care au copii cu dizabilități severe primesc ajutor de 3 mii de lei și, respectiv, de 5 mii de lei

23 ian. 10:15   Societate
25174 0

Pensionarii cu o pensie mai mică de 3 000 de lei, care sînt născuți înainte de anul 1945 și familiile care au copii cu dizabilități severe deja beneficiază de suportul bănesc pentru persoanele vulnerabile în perioada rece a anului.

Ajutorul presupune efectuarea unui transfer unic în numerar, efectuat de WFP (Programul Alimentar Mondial) prin intermediul Poștei Moldovei, care va ajunge la cetățeni pentru a compensa necesitățile acute ale populației vulnerabile pe parcursul perioadei reci a anului. Pînă în prezent au ridicat sumele bănești 48 433 de beneficiari.

În luna decembrie 2023, și-au primit banii familiile cu persoane cu dizabilități severe și familiile cu femei care alăptează, avînd cel puțin un copil cu vîrsta cuprinsă între 0 și 13 luni.

Acum, în luna ianuarie, își ridică banii alte două categorii de beneficiari, și anume:

- pensionari cu o pensie mai mică de 3 000 de lei, care sînt născuți înainte de anul 1945 - suma de 3000 de lei (56 236 de persoane);


- familiile cu copii cu dizabilități severe - suma de 5000 de lei (3 019 familii).

Persoanele care au fost notificate că transferul în numerar a fost efectuat și încă nu au ridicat banii sînt îndemnate să se adreseze la oficiul poștal din localitate pînă la sfîrșitul lunii.

Dacă ați furnizat un număr de telefon mobil valid ce a fost ulterior înregistrat în sistemul de protecție social, veți primi un SMS care vă va anunța că transferul dvs. în numerar este disponibil pentru a fi ridicat.

Dacă nu ați furnizat un număr de telefon mobil, însă un număr de telefon fix valid, veți primi un apel de la un operator WFP, prin care veți fi anunțat că transferul dvs. în numerar este disponibil pentru a fi ridicat.

După ce ați primit un SMS sau un apel de la reprezentantul WFP care vă anunță că transferul dvs. în numerar este disponibil pentru a fi ridicat, mergeți la oficiul poștal din localitatea Dvs. pentru a intra în posesia banilor. La oficiul poștal prezentați actul de identitate. Odată ce informațiile sînt verificate și confirmate la ghișeu de lucrătorul poștal, veți primi suma specificată în SMS.

Dacă operatorul WFP nu vă poate contacta telefonic, asistența financiară în numerar va fi pusă la dispoziția dvs. în același mod, doar că nu veți fi anunțat în prealabil. Puteți verifica dacă transferul dvs. în numerar a fost efectuat, apelînd la oficiul poștal din localitate.

Dacă persoana eligibilă a decedat, atunci asistența financiară nu mai este valabilă.

Dacă aveți neclarități referitor la transfer, contactați linia fierbinte WFP Moldova la numărul de telefon 0 800 108 90.

În decembrie 2023, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Organizația Internațională pentru Migrație, a lansat un pachet de măsuri suplimentare de suport pentru populația vulnerabilă în perioada rece a anului.

Pentru a vedea mai multe răspunsuri la întrebările parvenite pe adresa redacţiei noastre, accesaţi acest link. Întrebările pot fi expediate pe adresa [email protected].

7
2
3
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?