X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

În Moldova se desfășoară Festivalul-concurs internațional ”Constelația talentelor”

21 oct. 2018,, 12:30   Societate
5281 0

Cea de-a II-a ediție a Festivalului-concurs internațional de cîntec, artă vocală, artă instrumentală, dans și modeling ”Constelația talentelor”, care se desfășoară în perioada 19-21 octombrie la Chișinău, a fost inaugurată ieri seară la Teatrul de Revistă ”Ginta Latină”.

La Festival participă circa 600 de artiști din 19 țări: Africa de Sud, Azerbaidjan, Grecia, Irlanda, Israel, Liban, R. Moldova, Romînia, Rusia, Spania, Ucraina, Vietnam ș.a.

Evenimentul este organizat de Asociația “Moldova și minoritățile sale”, Clubul UNESCO, în colaborare cu Uniunea Coregrafilor din Moldova, Primăria municipiului Chișinău și alte instituții.

Solicitată de MOLDPRES, Eugenia Ursu, producătorul și președintele Festivalului, a menționat că acesta include șase categorii de vîrstă: 4-6 ani, 7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani, 16-19 ani și 20-35 ani. Concursul se va desfășura în cinci secțiuni: Vocal (muzică ușoară, muzică academică, muzică populară, solo, duete, ansambluri), Arta Vorbirii, Modeling, Dans (solo, duete, ansambluri), Artă Instrumentală (solo, duete, ansambluri).

Prezentatorii din R. Moldova, Ucraina, R. Adîgheea (Rusia) și Azerbaidjan vor modera în trei limbi – romană, rusă și engleză. În cadrul evenimentului vor fi înmînate diplome de gradul I, II, III, Trofee pe categorii de vîrstă și secțiuni și un Trofeu General al Festivalului cu un premiu bănesc.


Prima ediție a Festivalului-concurs internațional de cîntec, artă vocală, artă instrumentală, dans și modeling ”Constelația talentelor” a avut loc în 2017.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?